Sabin Cutaş "Aderarea României la Spațiul Schengen transcende orice polemică, ea reprezintă o obligație"

Bruxelles, 27.01.2011,

Europarlamentarul Sabin Cutaş a adresat o interpelare Comisiei Europene, prin care i-a solicitat să se pronunțe, în calitatea sa de gardian al Tratatelor, asupra refuzului inițial al Consiliului de a facilita accesul Parlamentului European la raportul privind progresele realizate de România și Bulgaria în vederea aderării la Schengen. De asemenea, deputatul european a cerut opinia Comisiei asupra legitimității invocării unor condiții suplimentare pentru intrarea României în Spațiul Schengen, în contextul în care aceasta este o obligație ce decurge din Actul de Aderare la UE.

Potrivit lui Sabin Cutaş: "Obstacolele întâmpinate de România în procesul de aderare la Spațiul Schengen par să indice divizarea UE în state de primă mână și state de rang secundar. Este regretabil că statele membre, în ansamblul lor, refuză să vadă dincolo de o logică perimată a interesului național, în contextul unor provocări comune care necesită un răspuns coordonat. Faptul că Parlamentului European i-a fost refuzat accesul de către Consiliu la raportul privind aderarea României și Bulgariei la Schengen poate să confirme această stare de fapt."

"Cu toate acestea, aderarea României la Spațiul Schengen transcende orice polemică, ea reprezintă o obligație prevăzută prin Articolul 4 al Actului de Aderare la UE. Consider că ni se îngrădește un drept fundamental, prin plasarea de piedici suplimentare și discriminatorii în calea intrării noastre în Schengen. Ceea ce face validă o regulă este respectarea sa de către toate părțile implicate. Sunt conștient că decizia de acceptare în Schengen aparține Consiliului, dar Comisia are un cuvânt de spus, în calitate de gardian al Tratatelor. Atunci când Franța a încălcat Tratatul prin expulzarea colectivă a Romilor, reacția Comisiei s-a lăsat îndelung așteptată și a fost dezamăgitoare. Aștept o poziție fermă din partea sa în acest caz. Nu putem să închidem ochii atunci când un stat practică o politică a discriminării, în virtutea faptului că este un membru fondator", a conchis europarlamentarul român.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1222

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1266

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1396

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1535

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1638

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3833

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3155

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234