Parlamentul Romaniei Comisia pentru politica externa

Preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlăţean, l-a primit în audienţă, luni, 22 martie a.c., pe Ambasadorul Georgiei în România, E.S. Dl. Levan METREVELI, la solicitarea acestuia.

În cursul întâlnirii au fost discutate o serie de aspecte privind cooperarea bilaterală în domeniul politic, economic şi cultural.

Cei doi oficiali au analizat dezvoltarea diverselor proiecte de cooperare economică, aprofundarea cooperării pe linie parlamentară dintre România şi Georgia, precum şi posibilitatea înfrăţirii dintre comunităţi locale aparţinând celor două state.

Ambasadorul Georgiei a făcut o scurtă prezentare în legătură cu situaţia actuală, post-conflict ruso-georgian, inclusiv cu privire la aspectele legate de situaţia umanitară, drepturile omului, obstacolele în calea prezenţei observatorilor internaţionali pe teritoriul aparținând statului georgian, aflat sub ocupaţia armatei ruse.

În acest context, Titus Corlăţean a reiterat poziţia cunoscută a României privind necesitatea respectării suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Georgiei precum şi faptul că aspectele menţionate anterior ar putea face subiectul unei dezbateri în cadrul Comisiei pentru politică externă a Senatului României.

22 martie 2010
Biroul de presă al Senatului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1237

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1289

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1305

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1247

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1409

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1543

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2003

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1609

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1555

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1473

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1650

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1889

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3861

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3168

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6252