Parlamentul Romaniei Comuniat de presa – 13.04.2010

Luni 12 aprilie 2010, membrii Comisiilor pentru politică externă din Senat şi Camera Deputaţilor s-au întâlnit cu doamna Amanda Fazio, preşedintele Consiliului Legislativ (camera superioară) din Parlamentul Statului New South Wales, Australia, aflată într-o vizită de studiu în ţara noastră, la invitaţia Senatului României.

În cursul întrevederii a avut loc un schimb de opinii privind colaborarea bilaterală în domeniile politic, economic, cultural, ş.a..

Preşedinţii Comisiilor pentru politică externă din Senat, domnul Titus Corlăţean, respectiv din Camera Deputaţilor, domnul Atilla Korodi, au reafirmat susţinerea parlamentară pentru folosirea potenţialului existent în relaţiile bilaterale, potenţial încă nevalorificat la întreaga sa valoare.

A fost reamintită colaborarea româno-australiană în cadrul Naţiunilor Unite sau cea în misiunile combatante din Afganistan. Doamna Amanda Fazio s-a arătat interesată de strângerea relaţiilor economice cu Uniunea Europeană, solicitând sprijin din partea României în acest sens, din perspectiva competiţiei economice existente în zona Pacificului, cu competitori de calibru precum China sau India.

Partea română a salutat decizia Departamentului australian pentru Imigrare şi Cetăţenie, care a inclus România pe lista statelor care beneficiază de sistemul electronic de acordare a vizelor „auto-grant facility".

A fost exprimat de ambele părţi sprijinul pentru extinderea schimburilor culturale bilaterale, subliniindu-se potenţialul existent la nivelul colaborării dintre universităţile din cele două ţări, cu accent pe posibilitatea ca studenţii români să poată beneficia de burse în instituţii de învăţământ din Australia.

13 aprilie 2010
Biroul de Presă al Senatului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1276

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1643

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238