PC Mesaje - 14 octombrie 2010

Protest Ministerul de Finanţe
  • România traversează unul dintre cele mai grele momente după ‘89.
  • Protestele începute ieri la Ministerul Finanţelor Publice şi extinse în teritoriu la Administraţiile Financiare, Casele de Pensii şi Sănătate, Agenţiile Pentru Ocuparea Forţei de Muncă, reprezintă punctul culminant al unei situaţii scăpate cu totul de sub control de către Guvernul actual.
  • Atmosfera socială din România riscă acum să degenereze, pe fondul disperării, în revolte sociale.
  • Contextul actual este generat de un nivel de trai situat sub limita existenţei, imposibil de acceptat în România de azi.
  • Reacţia oamenilor este una normală şi nu putem decât să ne declarăm solidaritatea faţă de aceştia.
  • Cerem soluţionarea de urgenţă a revendicărilor protestatarilor.
  • Cerem instaurarea urgenţă a unui climat economic şi social stabil.
  • Aşa zisele măsuri ale Guvernului Boc nu numai că nu au reformat România ci au generat un haos social.
  • Acest tip de reformă administrativă presupune oameni care îşi caută dreptatea pe holurile instituţiilor şi nu în birouri, acţiuni spontane de protest în toată ţara, miniştri care intră şi ies din sediile ministerelor sub protecţia SPP-ului, ceea ce demonstrează disperare.

· Când au ieşit în stradă medicii sau poliţiştii Guvernul Boc un a fost de vină şi nici când au murit bebeluşi la Maternitatea Giuleşti. Şi acum, când 25.000 de oameni sunt în stradă şi cel mai important Minister din ţară este blocat, Băsescu le dictează celor din PDL să pozeze în nevinovaţi?

· Numai Băsescu şi Boc sunt responsabili pentru ce se întâmplă astăzi cu România.

· Reacţia oamenilor este una normală şi ca partid de opoziţie nu putem decât să ne declarăm solidaritatea faţă de aceştia.

· Suntem îngrijoraţi pentru direcţia în care a ajuns astăzi ţara!

· Este de neconceput să supravieţuieşti cu mai puţin de 600 de lei pe lună, cum este cazul unora dintre oameni.

· Pe agenda publică, se regăsesc subiecte precum creşterea preţurilor la gaze, gigacalorie sau alimente, odată cu iminenta venire a iernii, protestul angajaţilor de la Finanţe este complet justificat.

· Cerem guvernanţilor să rezolve urgent situaţia creată la Ministerul Finanţelor Publice şi să dea personalului drepturile salariale legale.

· Boc nu reuşeşte decât să blocheze activitatea la nivelul întregii ţări, prin incompetenţa măsurilor luate.

· Ministerul Finanţelor Publice este a doua instituţie strategică a României a cărei activitate este blocată din cauza managementului defectuos al guvernanţilor. La ce ar mai trebui să ne aşteptăm acum? Să vedem armata în stradă?

· Facem un ultim apel la preşedintele Traian Băsescu şi la calitatea acestuia de şef al CSAT, care trebuie să constate că principalul pericol pentru siguranţa naţională este premierul Emil Boc.

  • În aceste condiţii, singura soluţie care ar putea restabili normalitatea în România este demisia lui Emil Boc.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1469

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3847

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238