Biroul Parlamentar - Deputat Zanfir Iorguş

dsc_0396.jpgVineri, 24 septembrie, a avut loc, la Complex „Ambasador" din staţiunea Neptun, o întâlnire de lucru între directorii şi reprezentanţii unităţilor şcolare şi liceale din Mangalia, Albeşti, Pecineaga, Negru-Vodă, 23 August, Dulceşti, Limanu, 2 Mai şi Costineşti şi Inspectorul Şcolar General, prof. dr. Aliss Andreescu. Întâlnirea a fost organizată de Cabinetul Parlamentar al Colegiului 5 Constanţa al deputatului Zanfir Iorguş.

dsc_0399.jpgEvenimentul a oferit cadrelor didactice aflate la conducerea unităţilor şcolare din zonă, prilejul de a dialoga atât cu Inspectorul Şcolar General al judeţului Constanţa, prof. dr. Aliss Andreescu, cât şi cu parlamentarul Colegiului 5, deputat Zanfir Iorguş.

Directorii de şcoli şi licee au trecut în revistă principalele probleme cu care se confruntă, în general, unităţile din tot judeţul Constanţa: decontul pentru transportul cadrelor didactice ce predau într-o altă localitate decât cea de domiciliu, deblocarea posturilor în învăţământ (atât cele ale profesorilor, cât şi cele ale personalului auxiliar), precum şi necesitatea atragerii în şcoli şi licee a cadrelor didactice titularizate.

dsc_0400.jpg„Învăţământul trebuie să fie o prioritate atât pentru administraţiile publice locale, cât şi pentru Guvern", a subliniat deputatul Colegiului 5, Zanfir Iorguş. „În mandatul meu de primar, pentru „capitolul" învăţământ, erau alocate circa 22-24% din bugetul local. Dacă se doreşte un învăţământ de calitate, acest exemplu ar trebui urmat de toate administraţiile publice locale din judeţul Constanţa. Întâlnirea de lucru de astăzi a facilitat un dialog deschis, sincer, între directorii de unităţi şcolare şi reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean, iar problemele ce ţin de atribuţiile mele de parlamentar voi încerca să le soluţionez în cel mai scurt timp".

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Eu

27 Sep, 2010 09:39

Ati uitat sa precizati ca dascalii au fost "invitati" sa se implice politic, fapt care se incearca a se evita. Deja directorii, inspectorii sunt schimbati dupa cum canta portocaliii, asa ca ce rost are sa se mai implice politic? Si apoi politica inseamna bani, iar profii nu mai au de mult timp asa ceva, nu mai au nici demnitate, sunt tarati pe jos iar deputatul da sfaturi... Sa-mi arate si mie cati profesori de liceu sunt in Parlament si daca trece de 25% ma arunc pe geam! Sa fim seriosi! Profii sunt buni doar de munca, de indrumat parintii si elevii de 18 ani sa voteze cu o anumita culoare, dar nu li se asigura locuri nici macar in consiliile locale, dar apoi mai sus! Nici macar ministrul lor nu este profesor! Halal tara iar de deagogie, domnule deputat, ne-am saturat! Voi va urmariti interesul si afacerile, iar fraierii ies la vot! O zi buna!

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1222

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1266

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1396

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1535

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1638

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3834

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3155

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234