Comunicat de presa - Ce a învățat Victor Ponta de la Nicușor Constantinescu - stoparea controalelor Curții de Conturi - 2 septembrie 2014

Filiala Constanța a Partidului Național Liberal atrage atenția asupra faptului că Guvernul Ponta continuă să calce în picioare separația puterilor în stat și dă indicații Parlamentului cum să nu aplice o decizie definitivă și obligatorie a Curții Constituționale. Prin adresa de ieri a ministrului pentru Relația cu Parlamentul către Camera Deputaților, PSD dovedește din nou că urmărește fraudarea alegerilor, de această dată prin stoparea controalelor Curții de Conturi, practică pe care am întâlnit-o și la colegul de partid al lui Victor Ponta, șeful suspendat al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu.

Practic, prin menținerea în funcție a celor doi membri ai Colegiului de Conducere al Curții de Conturi, ale căror mandate au fost constatate ca neconstituționale de către Curtea de Conturi, PSD își asigură majoritatea voturilor în structura de conducere a Curții de Conturi, cea care poate opri orice control al acestei instituții la primăriile sau consiliile județene arondate PSD și acoliților săi.
Asistăm astfel la al treilea capitol din strategia elaborată de PSD pentru fraudarea alegerilor, după crearea mecanismului de furat voturi prin OUG nr. 45/2014 și ordonanța de urgență care permite migrația aleșilor locali.
Fondurile primite se cheltuiesc, astfel, după bunul plac de către aleșii locali pentru că nu mai are cine să-i controleze. Curtea de Conturi a fost acaparată de PSD, întrucât domnii  Zgonea și Tăriceanu încalcă Constituția, refuzând să pună în aplicare decizia Curții Constituționale. Refuzul se bazează pe „indicația prețioasă” a ministrului pentru Relația cu Parlamentul.

Este clar că Victor Ponta vrea să fure alegerile prezidențiale și calcă în picioare statul de drept, în trei etape:
- Modifică legislația electorală cu mai puțin de un an înainte de alegeri și dă liber furtului de voturi prin practicarea turismului electoral. Statul de drept îl încalcă prin emiterea unei ordonanțe de urgență ( OUG nr. 45/2014) în materia drepturilor electorale;
- Modifică L. 373/2004 privind statutul aleșilor locali și fură aleși locali, permițându-le să se mute în barca puterii fără a-și pierde mandatul și le alocă fonduri guvernamentale în schimbul susținerii în alegerile prezidențiale a candidatului PSD. Statul de drept îl încalcă reglementând în locul Parlamentului, prin ordonanță de urgență, în materia administrației publice locale, instituție fundamentală a statului român;
- Guvernul dictează Parlamentului să nu pună în aplicare o decizie a Curții Constituționale astfel încât Curtea de Conturi să ramănă atașată PSD pentru a nu face controale la instituțiile conduse de aleși locali ai puterii care primesc discreționar fonduri guvernamentale pe care le cheltuie după bunul plac.
 
02 septembrie 2014 Departamentul de Comunicare al PNL Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1260

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1227

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1984

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1461

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1635

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3822

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3143

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6224