Cristian Busoi cere o reactie imediata din partea Comisiei Europene pe marginea acordului dintre Federatia Rusa si Ucraina privind reducerea semnificativa a pretul gazului natural

cristi-busoi1.jpgEuroparlamentarul liberal, Cristian Buşoi, coordonatorul liberalilor europeni în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului, îi cere Comisiei Europene o reacţie imediată la anunţul recent privind încheierea unui acord între Federaţia Rusă şi Ucraina privind un preţ preferenţial al gazului natural livrat de Gazprom Kievului.

Eurodeputatul liberal a interpelat Comisia Europeană pe acest subiect cerând clarificări legate de politica executivului european privind promovarea principiilor pieţei libere în zona de sud-est a Europei, mai ales din perspectiva viitorului statut al Ucrainei de membru al Comunităţii Energetice din sud-estul Europei.

"Foarte recent Gazprom a anunţat o reducere substanţială a preţului gazului furnizat Ucrainei ca o compensaţie pentru menţinerea flotei ruse în portul ucrainean la Marea Neagră - Sevastopol.

Aş dori să aflu poziţia Comisiei Europene în legătură cu aceasta decizie. I se pare firesc Comisiei Europene ca gazul natural să fie tranzacţionat pe alte principii decât cele de piaţă? Sunt compatibile astfel de practici şi înţelegeri cu viitorul statut al Ucrainei de membru al Comunităţii Energetice în Sud - Estul Europei? A abandonat Comisia Europeană iniţiativele de promovare a principiilor pieţei libere în estul continentului? Dacă nu, ce intenţionează să facă concret Comisia Europeană pentru promovarea principiilor pieţei libere în perioada imediat următoare?"

Cristian Buşoi a atras atenţia că Ucraina s-a angajat să-şi modifice legislaţia în domeniul gazelor naturale astfel încât să devină conformă cu normele europene pentru a-şi putea prelua statutul de membru al Comunităţii Energetice în Sud - Estul Europei.

"Comisia Europeană trebuie să ia atitudine imediată faţă de aceste practici care sunt departe de normele europene. Ucraina dădea, la începutul anului, asigurări că îşi va îmbunătăţi legislaţia în domeniul gazului natural, iar acum semnează acorduri prin care primeşte un preţ preferenţial pentru gazul natural în schimbul rămânerii trupelor ruseşti pe teritoriul său, la Sevastopol, pentru încă 25 de ani. Comisia Europeană trebuie să se asigure că principiile pieţei libere sunt respectate în relaţiile cu toţi partenerii săi din afara spaţiului comunitar."

În urmă cu o lună, preşedintele rus Dimitri Medvedev a anunţat că a convenit cu omologul său ucrainean Viktor Ianukovici diminuarea cu 30% a preţului pentru gazul livrat de Gazprom către compania ucraineană Naftogaz, ceea ce înseamnă o reducere de aproximativ 100 de dolari pentru 1,000 de mc. Kievul plătea, până în acel moment, 330 de dolari pentru 1,000 de mc de gaz natural. În acelaşi timp, cei doi lideri au menţionat că au ajuns la un acord privind menţinerea bazei militare ruse de la Sevastopol încă 25 de ani. Preşedintele rus Medvedev a declarat chiar, citat de agenţia Interfax, că preţul preferenţial la gazul natural livrat Ucrainei este o parte din chiria pe care Federaţia Rusă o plăteşte pentru Flota Mării Negre, menţionând însă că este vorba doar despre un acord tehnic şi nu unul politic.

Procedural, Comisia Europeană are la dispoziţie trei săptămâni pentru a-i răspunde, în scris, europarlamentarului liberal român care a depus interpelarea în procedura de urgenţă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1294

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1233

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1533

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1990

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1599

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1540

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1464

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1878

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3828

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3150

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228