Transcrierea intervenţiei preşedintelui PNL, Crin Antonescu, susţinută în cadrul dezbaterii organizate de USL împreuncă cu reprezentanţii sindicatelor

„Bună ziua.

Doamnelor şi domnilor vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi împreună cu noi la această întâlnire. Cred că este foarte necesară, era bine dacă puteam să avem astfel de întâlniri mai de mult, e bine că o avem şi acum.

În general sau de obicei ador nuanţele. Îmi pare că viaţa e făcută din nuanţe. În situaţia politico-socială din România mă tem - ăsta e diagnosticul meu, că nu mai e loc şi nu mai e vreme de nuanţe. Până la urmă şi dumneavoastră, şi noi, ne aflăm în faţa unui regim politic care nu umblă cu fineţuri şi cu ezitări şi care, pas cu pas, şi-a îndeplinit şi îşi îndeplineşte un program. Un program care vine în totală contradicţie cu ceea ce sunt interesele, valorile, opţiunile noastre ca partide politice, după toate semnele în totală contradicţie cu ceea ce sunt interesele, valorile, aspiraţiile dumneavoastră, ca sindicate, ca organizaţii non-guvernamentale, ca segmente esenţiale ale societăţii civile.

Vorbim direct, suntem în faţa unui regim politic care a încercat din toate puterile - mă tem că într-o anumită măsură a şi reuşit, să distrugă, să desfiinţeze sindicatele. Nu e vorba că n-a făcut suficient dialog, nu e vorba că n-a ţinut cont de ceea ce au spus sindicatele, a încercat şi încearcă pur şi simplu să le reducă la ceva aşa decorativ şi inofensiv, care încearcă să facă acelaşi lucru cu opoziţia politică şi cu partidele neconvenabile din această opoziţie politică.

E vorba de un regim politic care a adoptat o serie de legi majore, cu consecinţe majore asupra vieţii a milioane de oameni, de exemplu Codul Muncii, de exemplu Legea Salarizării, de exemplu Legea Pensiilor, nu numai fără niciun dialog, măcar formal, cu dumneavoastră în primul rând, cu noi - cu opoziţia politică, dar în unele cazuri recurgând până şi la falsificarea numărătorii de voturi în Parlament. Avem de-a face cu un regim politic care işi vede nestingherit de treabă, de treaba lui şi de programului lui - nu mă refer la programul de guvernare, programul lui pe care în esenţă l-am şi descris mai înainte, mie îmi pare suficient, cu toate că formele de protest, formele de nemulţumire, revendicările, măcar pentru un dialog autentic, au căpătat, chiar şi formele publice pe care le-am cunoscut la începtul acestui an.

Suntem de fapt într-o ţară în care, în urma protestelor publice, protestelor din ţară, în urma nenumăratelor proteste civile, civilizate, paşnice, cât se poate de democratice, ale sindicatelor, ale opoziţiei, am făcut nişte paşi. Ce paşi am făcut? De deschidere,? De negociere? De dialog? Nu. Am făcut paşii prin care avem un guvern condus de un fost şef al unui serviciu secret, avem o hotărâre a Curţii Constituţionale, dată astăzi, care transformă aproape oficial Parlamentul în Marea Adunare Naţională, arătându-ne că de fapt că el nu mai contează la învestirea unui guvern, avem de-a face cu acţiuni, repet, nu cu declaraţii, ale acestei puteri, care pur şi simplu pun între paranteze, definitiv, însăşi Constituţia României.

În aceste condiţii, cred că noi avem de discutat şi de întreprins dialog, pe de altă parte, dar şi acţiune. Şi dacă termenii dialogului şi rezultatul dialogului sunt într-adevăr consistente eu cred că putem să discutăm şi e bine să o facem cât mai repede, dacă ajungem la această concluzie, despre acţiuni comune.

Când spun acest lucru - Nota Bene!, nu doresc sau nu cer, sau nu înţeleg un acord de asociere de tip electoral. Dumneavoastră, organizaţiile dumneavoastră, oamenii dumneavoastră vor vota cu cine vor dori, când mă refer la acţiune comună, mă refer la acţiuni care să fie în stare să oprească, în forme democratice, paşnice, dar ferme, acest regim, această putere politică din planul pe care, eu cel puţin, aşa l-am văzut, aşa l-am înţeles şi aşa l-am prezentat concentrat în faţa dumneavoastră.

Mulţumesc."

Departamentul de Comunicare PNL Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1301

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1404

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1540

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1469

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1884

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3848

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238