Comunicat de presă Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi

Vicepremierul Gabriel Oprea, Poliţia şi Primăria Capitalei vor să muşamalizeze cazul poliţistului decedat marţi seara şi au obligaţia de a da explicaţii publice în legătură cu moartea lui Bogdan Gigină, a afirmat deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.
„Evoluţia cazului poliţistului decedat are toate elementele unei drame pe care mai multe instituţii de forţă ale statului încearcă să o muşamalizeze. Explicaţiile ezitante şi contradictorii ale Poliţiei, tăcerea lui Gabriel Oprea, dar şi a unei bune părţi a media ne demonstrează că acest caz are prea multe necunoscute pe care avem obligaţia să le desluşim, măcar din respect pentru tânărul poliţist Bogdan Gigină.  Trei explicaţii trebuie primite urgent de la vicepremierul Gabriel Oprea, de la Poliţie, dar şi de la Primăria Capitalei. În primul rând, vicepremierul Oprea trebuie să explice de a solicitat escorta şi dacă este adevărat, aşa cum s-a relatat în presă, că a beneficiat de acest serviciu în mod ilegal. Legea explică foarte clar că doar premierul, preşedintele şi preşedinţii Parlamentului se pot folosi de escortă.  În privinţa miniştrilor, aceştia  beneficiază de coloană oficială de la Rutieră doar ”în situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă”. Toate datele indică faptul că Oprea nu se afla într-o astfel de situaţie”.
Raeţchi a afirmat că şi Primăria Capitalei trebuie să explice de ce acea groapă nu a fost acoperită la timp, dar și graba cu care a fost acoperită după accident în condiţiile în care avem o anchetă în desfăşurare.
“Poliţia trebuie să dea propriile explicaţii: mai întâi, regulile nu permit motocicliştilor să circule pe acea vreme, deci trebuie să motiveze de ce i-au permis poliţistului Gigină să meargă pe ploaie, la sub 15 grade Celsius şi la o viteză de 110 km pe oră. La fel de important este să explice în baza cărei legi s-a aprobat escorta, precum şi obiectivul înspre care se îndrepta vicepremierul Oprea, în condiţiile în care au apărut informaţii că acesta pleca spre un restaurant. De asemenea, trebuie precizat care erau activităţile din domeniul securităţii şi ordinii publice la care a participat Oprea în zona Băneasa pentru a justifica escorta. În ceea ce priveşte Primăria, trebuie să știm cum este posibil sa fie autorizate astfel de lucrări pe termen nedefinit. În plus, este de-a dreptul bizar cum a fost acoperită groapa în timp record, deşi aveam în toi o anchetă a oficialităţilor, în contextul în care un om a murit în condiţii suspecte”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 530

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 409

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 908

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 726

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 463

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 763

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 738

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 589

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 604

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 609

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 478

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 476

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 586

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 421

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 899