Comunicat de presă - PMP

Eugen Tomac: „Am lansat spre dezbatere publică proiectul de lege
privind votul prin corespondenţă îmbunătăţit şi proiectul de lege
privind votul electronic. Îi invit pe toţi parlamentarii să devină
coiniţiatori”

Deputatul Eugen Tomac a prezentat luni, 15 decembrie, într-o
conferinţă de presă la Parlament, două iniţiative legislative noi:
proiectul privind votul prin corespondenţă şi, respectiv, proiectul de
lege privind votul electronic. Alături de preşedintele Federaţiei
Asociaţiilor Româneşti din Europa (FADERE), Daniel Ţecu şi
Preşedintele Consiliului Româno-American din SUA, Niculae Popa, Eugen
Tomac a lansat un apel către toți parlamentarii să susțină cele două
proiecte de act normativ, iar în cazul în care le consideră oportune,
să devină coiniţiatori ai acestora.

Eugen Tomac a declarat că cele două iniţiative legislative vor fi

supuse dezbaterii publice până la începerea sesiunii parlamentare din
2015, atunci când vor fi depuse în Parlament. „După ce săptămâna
trecută Parlamentul a respins, cu o majoritate largă de voturi,

proiectul de lege privind votul prin corespondență, am decis să
elaborez alte două iniţiative legislative care să le permită
milioanelor de români de peste hotare să participe, în mod egal, la
procesul electoral din România, aşa cum se întâmplă în toate statele
civilizate”, a afirmat Eugen Tomac.

Daniel Ţecu, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Româneşti din
Europa (FADERE) a declarat că românii din străinătate muncesc în mod
cinstit şi trebuie să se bucure de drepturi egale. „Autorităţile de la
Bucureşti trebuie să conştientizeze că românii din toate statele
europene au dreptul să se bucure de aceleaşi drepturi ca
europarlamentarii care îi reprezintă. Noi contribuim la creşterea
economică a  României prin banii pe care îi virăm acasă. Prin urmare,
avem dreptul şi obligaţia să participăm la procesul electoral prin
care sunt aleşi cei care ne reprezintă. Dacă Parlamentul nu va ţine
cont de solicitarea noastră, noi suntem dispuşi să ieşim în stradă. Am
demonstrat că  suntem o forţă şi o vom face din nou, dacă va fi
nevoie”, a punctat Daniel Ţecu.

La rândul său, Preşedintele Consiliul Româno-American din SUA, Niculae
Popa susţine că deputaţii şi senatorii români trebuie să renunţe la
gândirea neocomunistă care îi considera trădători pe românii plecaţi
peste hotare şi să adopte un sistem de vot care ar permite tuturor
cetăţenilor României să participe la procesului electoral şi,
respectiv, la consolidarea democraţiei.  „Guvernarea actuală este
vinovată de umilinţele la care au fost supuşi românii la ultimul
scrutin prezidenţial. Ne-am făcut de râs în toată lumea occidentală.
Votul prin corespondenţă este un sistem foarte eficient şi uşor de
implementat. Eu votez prin corespondenţă în SUA de 15 ani şi n-am
întâmpinat nicio problemă. Îmi doresc să pot vota şi pentru România la
fel de civilizat”, a conchis Niculae Popa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1268

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1398

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1537

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1881

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235