Comunicat PPDD - SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE POPORUL ROMÂN - 1.09.2014

Având în vedere contextul generat de recenta Ordonanţă de Urgenţă pentru reglementarea unor măsuri privind funcţionarea administraţiei publice locale, care legitimează traseismul politic, PP-DD rămâne consecvent valorilor şi principiilor promovate în faţa electoratului, sens în care se pronunţă încă o dată, ferm, împotriva migraţiei politice. Deşi PP-DD nu este afectat de consecinţele Ordonanţei de Urgenţă, întrucât
aleşii locali ai partidului rămân fideli electoratului şi ’’Proiectului celor 100 de puncte’’ promovat de Dan Diaconescu, sub culoarea violet a PP-DD, nu putem să nu observăm faptul că nu va mai fi respectată voinţa electoratului exprimată la alegerile din iunie 2012, iar voturile românilor nu se vor mai regăsi în reprezentarea corespunzătoare a mandatelor din administraţia publică locală. Există astfel riscul ca partide care nu erau înfiinţate la data alegerilor locale din iunie 2012 sau nu se regăseau pe buletinul de vot să aibă azi reprezentanţi în administraţia locală, fără a primi legitimarea supremă, votul românilor. Întrucât în noiembrie 2014, la alegerile prezidenţiale, dar şi la alegerile locale din 2016, unde potenţialii traseişti de azi se vor prezenta pentru a cere din nou girul alegătorilor, nu vor vota Curtea Constituţională, Avocatul Poporului, Parchetul, DNA şi alte instituţii ale statului, ci doar cetăţeanul român, care se va găsi în cabina de vot cu propria conştiinţă, PP-DD face apel la echilibru, discernământ, precum şi la PARTIDUL POPORULUI -
DAN DIACONESCU bunul simţ consacrat al românului, care va acorda votul cu maximă atenţie doar celor care le reprezintă cu adevărat interesele. De altfel, o astfel de meteahnă legislativă a condus la paradoxul înregistrat azi în Parlamentul României, când partide fără electorat au o reprezentare mai mare decât formaţiunile politice care au ajuns în Parlament prin votul românilor. Aleşii locali, membrii şi simpatizanţii PP-DD s-au solidarizat în jurul proiectului ’’Dan Diaconescu Preşedinte’’ şi sunt determinaţi să dea finalistul bătăliei pentru Palatul Cotroceni şi să obţină 20% la alegerile locale din 2016, fapt care le va conserva mandatele actuale de primari, consilieri locali, consilieri judeţeni şi va face din PP-DD o forţă politică reală care să le reprezinte interesele atât la nivel local, cât şi naţional.
Pentru PP-DD este relevant ca la nivelul administraţiilor locale să fie prioritare proiectele care aduc beneficii românilor şi care ajută la dezvoltarea economică a comunităţii. Totodată, vă informăm că PP-DD a sesizat instituţia Avocatul Poporului pentru situaţia creată, cerându-i imperativ să conteste la Curtea Constituţională această Ordonanţă de Urgenţă care legitimează traseismul politic.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1228

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1276

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1300

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1643

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1883

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3842

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3160

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238