Politic - Comunicate

Elena Udrea - „În favoarea primilor doi candidați s-au implicat reprezentanți ai serviciilor secrete”

Președintele PMP, Elena Udrea, a acuzat, miercuri, implicarea unor reprezentanți ai serviciilor secrete în campania electorală, folosiți pentru a-i sabota candidatura „în favoarea primilor doi competitori”.
„Cred că în favoarea celor doi candidați au intrat și reprezentanți ai serviciilor secrete. O spun cu toată responsabilitatea unui candidat la Președinția României”, a afirmat Elena Udrea într-o conferință de presă la sediul partidului.

Prezidențiabilul PMP a făcut referire, în acest sens, la „o schemă cunoscută deja, folosită de oameni din SIE”, „pe rețeaua Voiculescu”, cuprinse în analize făcute de „cunoscători ai mecanismelor oculte din spatele faptelor". „Informația publicată pe un site din Germania, potrivit căreia aș fi implicată în dosarul EADS a apărut după o schemăcunoscută deja, folosită de oameni din Serviciul de Informații Externe. Aceștia sunt folosiți în astfel de situații tocmai pentru a lansa atacuri care, apoi, să fie preluate în România pe rețeaua Voiculescu. De aceea, nu m-a mirat văzând astăzi că acest atac a fost preluat la România TV, la Antena 3, oameni deja avizați asupra apariției acestor informații din care au făcut mari subiecte de dezbatere”, a afirmat Elena Udrea.

Candidatul PMP la Președinție a calificat toate acuzațiile formulate la adresa sa drept o „strategie de campanie”, care „are drept țintă electoratul Elenei Udrea, decisiv pentru câștigarea Președinției”. „E un atac nemaiîntâlnit la adresa unui candidat din ultimii 25 de ani din România. Faptul că sunt acuzată fără argumente și fără probe de lucruri cu care nu am nicio legătură arată că este un atac concertat, este o strategie de campanie electorală, care are ca țintă electoratul Elenei Udrea”, a punctat liderul Partidului Mișcarea Populară.

Elena Udrea a explicat că, în ultima vreme, „tot mai multe voci” i-au cerut să renunțe la candidatură „în favoarea unui candidat de dreapta”. „În ultimele 48 de ore, personal, la partid, în teritoriu, pe surse, direct, oficial, neoficial, mi se cere să renunţ la
candidatură în favoarea unui candidat. Este încă o probă că bătălia care se duce în acest moment este pentru a muta electoratul Elenei Udrea în favoarea unui candidat dintre cei doi de pe primele două locuri în turul doi, şi anume Ponta sau Iohannis”, a declarat Elena Udrea.

Președintele PMP a negat ferm orice implicare în dosarele Microsoft sau EADS. „Nu am nicio legătură cu afacerea Microsoft. Încercarea de a mă asocia cu posibila implicare a fostului meu soț în dosarul Microsoft este forțată și făcută doar pentru a avea un nou motiv de atac. (...) Nu  am cum să am legătură cu dosarul EADS. Nu am fost ministru, nu am avut nicio calitate oficială în timpul semnării contractelor pentru EADS. Cine dorea să știe într-adevăr dacă aș putea să fiu sau nu implicată sunt miniștrii de Interne care au gestionat acest contract. Este exclus ca numele meu să fi fost implicat în acest dosar”, a conchis Elena Udrea.

29 octombrie 2014
Departamentul de Comunicare al PMP

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Udrea a născut o fetiță. Ce mesaj a transmis iubitul fostului ministru după nașterea fetiței

20 Sep 2018 287

Alina Bica, plângere penală pe numele Laurei Codruța Kovesi

11 Jun 2018 783

Ce a declarat ministrul Justiției, Tudorel Toader despre derularea procedurii de extrădare a Elenei Udrea

07 Jun 2018 448

Elena Udrea, în ipostaza pe care nu şi-a dorit-o niciodată. Pe lista persoanelor urmărite

06 Jun 2018 1794

Poliţia cere mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea!

06 Jun 2018 610

Ce a declarat Traian Băsescu despre condamnarea Elenei Udrea la șase ani de închisoare

05 Jun 2018 489

Prima declarație a Elenei Udrea după condamnarea la șase ani de închisoare în dosarul gala Bute. Ce a spus fostul ministru

05 Jun 2018 640

Rudel Obreja, condamnat în dosarul Gala Bute. Ce a declarat după aflarea sentinței din dosar

05 Jun 2018 1130

UPDATE. Decizie definitivă. Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare

05 Jun 2018 1804

Dosarul "Gala Bute". Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa astăzi decizia definitivă

05 Jun 2018 343

Curtea de Apel București a ridicat sechestrul pe averea Elenei Udrea în dosarul privind finanţarea campaniei din 2009

25 May 2018 919

Pronunțarea în dosarul în care este judecată Elena Udrea, amânată. Când vor da magistrații sentința definitivă

23 May 2018 795

Judecătoarea Angela Dragne iese la pensie. Printre „clienţi“, Liviu Dragnea, Elena Udrea şi Radu Mazăre

15 May 2018 1612

Procurorii DNA cer sporirea pedepselor pentru inculpații din dosarul ”Gala Bute”

09 May 2018 618

Magistrații de la ÎCCJ susțin că nu rezultă din înscrisurile depuse de avocaţii Elenei Udrea că a primit statutul de refugiat politic în Costa Rica

13 Apr 2018 438

UPDATE. Elena Udrea, refugiat politic în Costa Rica. Informația a fost făcută publică la ultimul termen din dosarul Gala Bute

13 Apr 2018 762

Elena Udrea, internată în spital. A pierdut unul dintre gemeni

28 Mar 2018 753

Dezvăluiri incredibile. Ana Maria Pătru, fosta şefă a AEP, susţine că i s-a cerut să denunţe persoane aflate la conducerea ţării

08 Mar 2018 1022

Elena Udrea, declaraţii din Costa Rica - "Mă gândesc la o judecată corectă şi la achitare"

06 Mar 2018 465

Revista presei locale

27 Feb 2018 675

Interviu în premieră Elan Schwartzenberg vorbește după 6 ani

23 Feb 2018 1079

Elena Udrea, declarații din Costa Rica - ”Am gemeni, sarcina evoluează bine”

17 Feb 2018 6643

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, reacționează după ce au apărut informații că ar fi plecat în Costa Rica. Ce a transmis aceasta

16 Feb 2018 858

Elena Udrea, exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai

08 Feb 2018 764

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 ianuarie 2018

02 Feb 2018 1238

Știați că...? Elena Udrea împlinește astăzi 44 de ani

26 Dec 2017 1059

Oficial de la DNA. Elena Udrea, trimisă în judecată pentru trafic de influență și spălare de bani

20 Dec 2017 810

Dosarul alegerilor prezidențiale din 2009. Elena Udrea scapă de controlul judiciar

24 Oct 2017 556

Traian Băsescu şi Elena Udrea, chemați la audieri la Comisia SRI

12 Oct 2017 792

Elena Udrea, în vizorul procurorilor DNA

28 Sep 2017 853

Liviu Dragnea, şeful Camerei Deputaţilor În turism se construieşte haotic

18 Jul 2017 798

Iată ce au scris procurorii DNA în rechizitoriu Elena Udrea, trimisă în judecată alături de Ioana Băsescu. Este vizat şi Silviu Wagner, fost şef al Oil Terminal (document)

24 May 2017 2479

Elena Udrea şi Ioana Băsescu, trimise în judecată de DNA. Cine este, alături de ele, din Constanţa

24 May 2017 3081

Dosar Elena Udrea. Înalta Curte a respins cererea de despăgubiri civile solicitată de una dintre cele mai mari companii din Constanţa

29 Mar 2017 1855

Primele declarații ale lui Rudel Obreja despre condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare

28 Mar 2017 2490

UPDATE. Ce pedepse au primit ceilalţi Elena Udrea, condamnată în dosarul „Gala Bute”

28 Mar 2017 2388

Verdictul în dosarul Gala Bute amânat pentru 28 martie

13 Mar 2017 703

Cine sunt judecătorii care se vor pronunţa în dosarul Elenei Udrea. Ce cauze „grele“ au judecat de la Constanţa

03 Mar 2017 3152

Verdictul în dosarul Gala Bute amânat pentru data de 13 martie

01 Mar 2017 1011

Theodor Paleologu, audiat la DNA ca martor într-un dosar al Elenei Udrea

17 Feb 2017 768

Elena Udrea îşi ia rămas bun. „A venit vremea unui nou început"

26 Dec 2016 1382

Veste bună pentru Elena Udrea

20 Dec 2016 1756

CSM Afirmații ale lui Traian Băsescu și ale Elenei Udrea au adus atingere independenței Justiției

15 Nov 2016 784

Dosarul „Gala Bute" Procurorii s-au opus desecretizării unor note informative de la SRI

11 Nov 2016 714

Termen în Gala Bute. Cecilia Popovici, de la Oil Terminal, audiată

31 Oct 2016 1410

Elena Udrea și-a depus candidatura la BEM. Ce a declarat fosta blondă de la Cotroceni

27 Oct 2016 1161

Elena Udrea îşi începe dimineaţa cu o vizită la sediul DNA

21 Oct 2016 1183

Doroftei, adus cu mandat la ÎCCJ în dosarul Gala Bute

19 Oct 2016 1145

Camera Deputaților a votat pentru ridicarea imunității Elenei Udrea

18 Oct 2016 1049

UPDATE Camera Deputaţilor votează cererea privind urmărirea penală a Elenei Udrea

18 Oct 2016 1115