Info-buletin - Acord politic PNR-FCD

235.jpgMarţi, 10 Iunie, a avut loc semnarea Acordului de colaborare politică între Partidul Noua Republică şi Fundaţia Creştin-Democrată. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui public numeros format din membri şi simpatizanţi ai celor două platforme, invitaţi speciali şi presă.

Au luat cuvântul:

  • Teodor Baconschi - Preşedinte Fundaţia Creştin-Democrată
  • Mihail Neamţu - Preşedinte Partidul Noua Republică
  • Adrian Papahagi - Vicepreşedinte Fundaţia Creştin-Democrată
  • Valeriu Todiraşcu - Prim-vicepreşedinte Partidul Noua Republică

În anul electoral 2012 și pe parcursul următorilor ani, Partidul Noua Republică şi Fundaţia Creştin-Democrată vor organiza acțiuni politice comune cu următoarele obiective:

1. Mobilizarea tuturor românilor liberi și puternici în apărarea independenței Justiției și a instituțiilor Statului de drept.

2. Instruirea politică a tinerilor privind valorile care au fondat civilizația occidentală: demnitatea persoanei umane, libertatea individuală, familia și comunitatea, proprietatea privată, responsabilitatea, solidaritatea, subsidiaritatea.

3. Lansarea de campanii de informare și educare a publicului larg în spiritul valorilor sociale fondatoare pentru tradiția iudeo-creștină: binele, adevărul, frumosul, iubirea față de semeni, dreptatea, libertatea, curajul, cumpătarea, munca și spiritul de sacrificiu.

4. Generarea unei noi clase politice în slujba cetățenilor unei Românii moderne și demne, capabile să-și croiască propriul destin.

Evenimentul a fost urmat de o acţiune de protest în Piaţa Victoriei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1274

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1238

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1996

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1548

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1642

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3841

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3159

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238