Primaria Municipiului Medgidia Comunicate

Regulamentul privind decontarea biletelor de transport - aprobat în şedinţă extraordinară

Luni, 28 februarie s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Consiliului Local Medgidia. Pe ordinea de zi au fost înscrise 6 puncte, iniţiate de domnul primar Marian Iordache. Cu excepţia proiectului de hotărâre de la numărul 2, ,,Aprobarea cererii SC Miniera Medgidia SA de eşalonare la plată a debitelor restante", care a fost retras de către organizator, celelalte 5 proiecte au fost admise.

La primul punct s-a aprobat regulamentul privind decontarea biletelor şi emiterea legitimaţiilor pentru transportul local de călători în municipiul Medgidia. Vor beneficia de călătorii gratuite categoriile de persoane prevăzute de legislaţia în vigoare pentru care se acordă gratuităţi - revoluţionari, veterani, deportaţi, persoane cu handicap. Totodată, prin adoptarea noului regulament se va acorda şi reducere la transport pentru elevi.

La punctul 3 s-a votat ,,Aprobarea vânzării, prin licitaţie publică, a imobilului-teren ce aparţine domeniului privat al municipiului Medgidia, în suprafaţă de 120 mp, situat în Medgidia, str. Republicii, nr. 86C, cu destinaţia amplasare prestări servicii". Terenul este situat în zona de sud a oraşului iar prin vânzarea lui se urmăreşte atragerea de venituri la bugetul local, îmbunătăţirea aspectului edilitar, încurajarea persoanelor care doresc să investească, precum şi crearea de locuri de muncă.

Consilierii locali au votat şi proiectul ,,Însuşirea procesului verbal de inventariere în vederea iniţierii demersurilor legale necesare în vederea completării domeniului public al municipiului Medgidia cu imobilele parcări situate în zona Nord, componente ale proiectului ,,Reabilitare, modernizare străzi, parcări, pod şi staţii de transport în comun în Municipiul Medgidia". Având în vedere proiectul mai sus menţionat, depus spre finanţare în cadrul POR 2007-2013 ,,Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere" Axa 1 - domeniul major de intervenţie 1.1. ,,Planuri integrate de dezvoltare urbană" subdomeniul ,,Centre urbane" ce vizează şi reabilitarea parcărilor din zona Nord a municipiului şi ca urmare a efecuării măsurătorii cadastrale, se impune completarea domeniului public cu imobilele parcări.

La punctul 5 s-a aprobat ,,Rectificarea anexei nr.1 la H.C.L., nr. 24/10.02.2011 prin care s-a aprobat completarea inventarului domeniului privat al municipiului Medgidia", rectificare ce s-a impus întrucât planul de situaţie care a stat la baza HCL nr. 24 a conţinut o greşeală de redactare.

La ultimul punct de pe ordinea de zi s-a admis proiectul privind ,,Numirea administratorului societăţii comerciale de interes public local S.C. ,,APOLLO ECOTERM" S.R.L. Medgidia". În 2010 a fost înfiinţată societatea Apollo Ecoterm S.R.L. Medgidia, societate de interes public local, ca urmare a reorganizării pe cale administrativă a DSP Medgidia, având ca unic asociat municipiul Medgidia, prin Consiliul Local Municipal. Ca urmare a actului constitutiv al societăţii şi având în vedere raportul comisiei de concurs se impune numirea administratorului SC Apollo Ecoterm prin hotărâre a Consiliului Local.

01 martie 2011

Comp. Relaţii Publice şi Presă

Primăria Municipiului Medgidia


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 1940

ZIUA de Constanța angajează REDACTOR ONLINE 

01 Feb 2018 5488

Palaz se realege duminică preşedinte la PMP Constanţa. Tensiuni între conducerea filialei şi deputatul Turcescu? Miza alegerilor, funcţia de prim-vicepreşedinte

18 Nov 2017 3280

Editorial Poliţia Constanţa, scurgerile de informaţii şi purtătorii de cuvânt degeaba

10 Mar 2017 3650

Comunicat de presa - Coalitia pentru Educatie „Viitorul educatiei” sau cum sa aducem curajul in educatia din Romania

13 Apr 2016 1607

Comunicat de presa - DIICOT 2 13 Aprilie 2016

13 Apr 2016 1546

Comunicat de presa - DIICOT 13 Aprilie 2016

13 Apr 2016 1503

Comunicat de presa M.Ap.N. Carta Alba a Apararii a fost aprobata

13 Apr 2016 1436

Comunicat de presa - DIICOT 12 Aprilie 2016

12 Apr 2016 1473

Comunicat de presa - Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO

12 Apr 2016 1367

Comunicat presa ANOFM -Bursa Generală a Locurilor de Munca - date preliminarii

12 Apr 2016 1480

Comunicat de presa - Participarea domnului senator Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, şi a domnului senator Florea Voinea, membru al Comisiei, la cea de-a treia întâlnire trilaterală România-Polonia-Turcia a Comisiilor pentru afaceri externe, Ankara, 14-15 aprilie 2016

12 Apr 2016 1584

Comunicat - Arestare preventivă- omor ş.a.-SUPC-PÎCCJ

12 Apr 2016 1316

Comunicat de presă - Agenda dezbaterii științifice

11 Apr 2016 1349

Comunicat de presa - PERSOANE IN EVIDENTA AGENTIEI MUNICIPALE PENTRU OCUPAREA FORTEI DE MUNCA A MUNICIPIULUI BUCURESTI la data de 31.03.2016

11 Apr 2016 1350