COMUNA PEŞTERA A ÎMBRĂCAT STRAIE DE SĂRBĂTOARE

Pentru că deja a devenit o tradiţie pentru comuna Peştera, Moş Nicolae a vestit şi anul acesta începutul sărbătorilor de iarnă. Pe lângă feeria de lumini şi culori, focuri de artificii şi colinde îndrăgite, o serie de surprize au fost pregătite special pentru a creiona atmosfera de basm specifică acestor sărbători. Dacă în anii trecuţi ne-au încântat cu prezenţa Ştefan Hruşcă, Aurel Moldoveanu, Grupul Etno-Crăiţele sau Provincialii, de data aceasta, îndrăgitul artist Fuego ne-a adus colindele mai aproape de sufletele noastre. Alături de Fuego au mai urcat pe scenă în aplauzele celor prezenţi Mariana Vlad, Ion Vlad, Gigi Geana, Mariana Culda, Favorit Band, Favorit Dance, Laurenţiu si trupa Demenţialii. “Încerc în fiecare an să aduc în sufletele oamenilor măcar un pic de bucurie, încerc să-i fac să uite pentru câteva clipe de greutăţíle de peste an. Mai mult decât atât, bucuria din ochii copiilor şi zâmbetele lor, la vederea miilor de luminiţe îmi răsplătesc înmiit toate eforturile depuse” susţine iniţiatorul acestui eveniment, primarul Valentin Vrabie.
“Parcul Bucuriei”, aşa cum este numit acest colţişor de rai, va fi deschis până pe data de 7 ianuarie 2015 şi va găzdui în fiecare weekend câte un eveniment special.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1222

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1397

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1639

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3836

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3156

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234