Demarează lucrările proiectului “Locuinţe protejate destinate persoanelor adulte cu handicap” din localităţile Topraisar şi Negru Vodă

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa organizează în data de 22.09.2011 , începând cu ora 12.00 în localitatea Topraisar (cartier nou – fost I.A.S.) şi ulterior în localitatea Negru Vodă, strada Silozului (Zona Gării), CONFERINŢA DE PRESĂ privind demararea lucrărilor de construire a celor 10 locuinţe protejate din cadrul proiectului “LOCUINȚE PROTEJATE DESTINATE PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP” din localităţile Topraisar şi Negru Vodă, judeţul Constanţa, selectat în cadrul PROIECTULUI PRIVIND INCLUZIUNEA SOCIALĂ - PROGRAMULUI PENTRU PERSOANE CU DIZABILITĂŢI.

Proiectul are ca obiectiv general „Crearea serviciului social de tip locuinţă protejată care să asigure o viaţă independentă unui numar de 60 adulţi cu handicap neuropsihic şi locomotor, proveniţi din Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Techirghiol şi din serviciile de protecţie a copilului”, prin construirea a 10 locuinţe protejate, 4 în localitatea Topraisar şi 6 în Negru Vodă, judeţul Constanţa.
Beneficiarii direcţi:
- 60 de adulţi cu handicap
- 50 de părinţii sau aparţinătorii acestora
- 20 de persoane, membre ale echipei de furnizare a serviciului nou creat.
Durata de implementare a proiectului este de 19 LUNI de la data semnarii contractului de finanţare (09.09.2010- 09.04.2012)
Bugetul proiectului:
- Valoarea totală a proiectului - 1.120,45 mii euro cu TVA – 4.274,71 mii lei cu TVA
- contribuţie BIRD – 537,19 mii euro cu TVA – 2.265,26 mii lei cu TVA
- contribuţie CJC – 583,26 mii euro cu TVA – 2459,45 mii lei cu TVA;

Activităţile proiectului
1. Planificarea proiectului şi activităţilor
2. Elaborarea documentatiei tehnico-economice, obtinerea avizelor necesare
3. Construirea locuintelor protejate
4. Achizitie de echipament si mobilier
5. Amenajarea si dotarea  locuinţelor
6. Formare de personal


7. Evaluarea
8. Raportarea

REZULTATE SCONTATE
• construirea a 10 locuinţe protejate pentru 60 beneficiari ai CRRNP Techirghiol, si tineri proveniti din serviciile de protectie a copilului.


• restructurarea CRRNP Techirghiol, ca urmare a infiintarii serviciului de locuinţa protejata pentru  beneficiari cu abilităţi ridicate de trai independent
• amenajarea si dotarea conform standardelor specifice de calitate a celor 10 locuinţe protejate planificate a fi construite.
• Creşterea  abilităţilor de comunicare pentru toţi beneficiarii ca urmare a infiintarii serviciului
• Creşterea stimei de sine pentru 50% dintre beneficiari ca urmare a infiintarii serviciului
• Creşterea gradului de participare la viaţa socială a tuturor beneficiarilor

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 340

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 389

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 650

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 645

Echipa de robotică AICitizen din Focșani a câştigat campionatul mondial de robotică „First Tech Challenge“ desfășurat la Houston (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 540

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 465

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 607

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 584

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 644

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 431

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 504

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 698

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 663

CSM Constanța Trei victorii în trei meciuri, iar voleibalistele Under-17 s-au calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 724

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 834