Comunicat al senatorul PSD Alexandru Mazare

Senatorul PSD Alexandru Mazare face din nou un apel către parlamentarii care reprezintă minorităţile turcă şi tătară, Amet Aledin şi Ibram Iusein, să voteze moţiunea de cenzură "Moţiunea României majoritare, moţiune populară", iniţiată şi semnată de PSD-PC şi PNL. Parlamentarul social democrat le cere celor doi deputaţi să se gândească la oamenii pe care îi reprezintă în forul legislativ, la turci şi tătari, mulţi dintre ei bugetari, care împărtăşesc, alături de populaţia majoritară, suferinţa provocată de micşorarea salariilor, tăierile de stimulente şi alte măsuri nemiloase şi crude adoptate de actualul guvern. „Le cer celor doi deputaţi ai minorităţilor să se gândească mai puţin la jocurile politice, iar când se vor întoarce în faţa oamenilor care i-au votat, să îi poată privi în ochi şi să le spună că au oprit un guvern care distruge totul în România" a declarat senatorul Alexandru Mazăre.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1245

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1301

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1307

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1249

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1412

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1546

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2008

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1613

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1559

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1475

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1654

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1893

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3872

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3172

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6257