Comunicat PSD - Joi, 26 Iulie 2012

Deputatul argeșean Mircea Drăghici susține că cetățenii acestei țări trebuie să iasă duminică, 29 iulie, în număr cât mai mare și să voteze DA pentru a-i spune o dată pentru totdeauna "La revedere" din viața politică a acestei țări lui Traian Băsescu.

"Pentru redeschiderea spitalelor pe care Băsescu le-a închis, pentru un sistem educațional care să le asigure copiilor un viitor, pentru ca ultima grijă a bunicilor noștri să fie ziua de mâine și pentru ca salariile din această țară să poată fi comparate cu cele europene, cer românilor să voteze DA la referendum", a declarat deputatul PSD.

Printre motivele pentru care Traian Băsescu merită să fie demis din funcție, Mircea Drăghici precizează: "Președintele suspendat este cel care a încălcat de nenumărate ori Constituția și atribuțiile legale prin luarea unor decizii de competenţa Guvernului şi asumarea lor în mod public. Băsescu nu a acționat niciodată ca un mediator şi a încălcat principiul de neutralitate politică a funcţiei prezidenţiale. Și pentru asta Băsescu trebuie să dea socoteală în fața românilor".

Mai mult, deputatul amintește că Traian Băsescu a umilit și a jignit pe toată lumea, de la copii, studenți, tineri întreprinzători, medici, profesori, jurnalisti, și până la pensionari. „Nu pot uita multe dintre replicile celebre ale lui Traian Băsescu, printre care „țigancă împuțită", "școala românească naște tâmpiți", "morsă competentă" sau îndemnul lui pentru medicii noștri străluciți de a-și părăsi țara. Pentru toate acestea, haideți duminică la vot!", a încheiat Mircea Drăghici.

Biroul de Presă al PSD


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1264

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3152

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6229