Comunicat PSD - Luni, 13 Februarie 2012

Referitor la declaraţiile de presă ale preşedintelui PSD Victor Ponta, despre situaţia din judeţele Vrancea, Buzău şi Constanţa, unde dânsul deja a stabilit cine sunt victimele (preşedinţii consiliilor judeţene) şi cine sunt vinovaţii (prefecţii), îi spun domnului preşedinte că, ori nu e bine informat, ori a vrut să transmită un mesaj politic, ca multe altele de acest gen.

Realitatea din aceste judeţe ne-a demonstrat, o dată în plus, dacă mai era nevoie, ineficienţa consiliilor judeţene, ca instituţii publice, ce gestionează bugete de peste 3.500 de miliarde de lei şi care nu reuşesc să rezolve situaţiile de urgenţă care apar în localităţile unui judeţ, aştepând, de fiecare dată, ca Guvernul să le rezolve problemele. Să nu uităm că, ca şi structură administrativ-teritorială, consiliul judeţean este înfiinţat să regleze decalajele ce apar între bugetele localităţilor dintr-un judeţ şi să intervină acolo unde există situaţii critice.

Iată încă un argument în plus, domnule preşedinte, să susţineţi şi dumneavoastră, cât mai repede, noua reorganizare administrativ-teritorială a României.

Cât priveşte situaţia de la Mangalia, aş vrea să-i spun domnului preşedinte că :

- nu prefectul Judeţului Constanţa a cheltuit banii bugetului local pe petreceri şi spectacole în timpul verii (la unele dintre acestea aţi participat şi dumneavoastră), ci fostul edil Tusac, care a lăsat Primăria fără niciun leu în plină iarnă, ba, mai mult, a lăsat datorii de aproape 400 de miliarde de lei, în timp ce cetăţenii oraşului stau în frig.

- nu prefectul Judeţului Constanţa a gonit societatea Petromidia, cea care asigura, în permanenţă combustibiliul necesar producerii agentului termic către populaţie, ci fostul primar Tusac. El este cel care a adus, în locul fostei societăţi, firma sa de casă, „Callatis Therm", prin finul lui Ciupercă, societate cu un capital social de 500 de RON, incapabilă să furnizeze agentul termic în condiţii normale.

- nu prefectul Judeţului Constanţa i-a spus fostului primar Tusac să intre în incompatibilitate, lucru stabilit atât de ANI, cât şi de instanţele de judecată - Tribunalul şi Curtea de Apel Constanţa.

Eu cred, domnule preşedinte Ponta că, dacă se dorea acordarea unui ajutor pentru Mangalia, Consiliul Judeţean Constanţa avea posibilitatea şi obligativitatea în acelaşi timp de a disponibiliza fondurile necesare pentru rezolvarea problemei căldurii, aşa cum a făcut Guvernul României, cel care a alocat 1,5 milioane de lei din rezervă.

Drama este cu atât mai mare cu cât primarul interimar Constantin Filimon, Tusac şi consilierii USL, obedienţi lui, preferă să nu folosească banii de la Guvern şi de la bugetul local decât în alte scopuri, altele decât cele pentru achiziţionarea combustibiliului.

De aceea, domnule preşedinte PSD Victor Ponta, dacă vreţi neapărat să sancţionaţi nişte vinovaţi, atunci aţi putea să-i sancţionaţi pe fostul primar Tusac şi pe consilierii USL care, timp de trei ani de zile au creat haos în Mangalia.

Biroul de presă,

Cabinetul Parlamentar al deputatului Zanfir Iorguş


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1264

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1296

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3152

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6229