Guvernul, pușculița cu bani a PD-L

Vicepreședintele PSD Valeriu Zgonea acuză Guvernul că a folosit Programul de dezvoltare a infrastructurii rurale pentru a împărți fonduri publice în mod discreționar către localitățile conduse de primari PD-L.

Deputatul PSD a realizat o analiză detaliată cu privire la felul în care au fost alocate, pe criterii politice, fondurile prin Ordonanța Guvernului nr.7/2006. Datele care au stat la baza analizei au fost luate din Monitorul Oficial pentru că reprezentanții Guvernului nu au reușit să răspundă solicitărilor trimise de vicepreședintele PSD.

Potrivit acestei analize, numai în ultimii 2 ani, primarii PD-L au primit mai mulți bani decât cei ai PSD și PNL la un loc. Astfel, localitățile conduse de primari PD-L au primit de la guvernul Boc peste 330 milioane de lei, în vreme ce primarii PSD au primit mai puțin de 176 milioane. Vicepreședintele Valeriu Zgonea a explicat că partidul de guvernământ a primit de două ori mai mulți bani în condițiile în care PSD are cu 20% mai multe primării, primarii PSD au depus cu 20% mai multe proiecte, iar proiectele lor au întrunit în general punctaje mai mari decât cele depuse de reprezentanții PD-L.

„Este vorba despre comunități întregi, milioane de oameni pe care actualul guvern îi condamnă la sărăcie pentru singura lor vină de a fi votat altfel decât au dorit Emil Boc sau Elena Udrea. Peste 1,2 milioane de oameni trăiesc în localități care nu au mai primit niciun ban pentru apă și canalizare în ultimii 2 ani de zile. Felul în care au fost împărțiți banii nu are nimic de-a face nici cu nevoile comunităților, nici cu așteptările oamenilor. Banii au fost dați numai acolo unde sunt vontanți PD-L sau UDMR. Anul acesta, Covasna a primit 12 milioane de lei, iar Constanța nici măcar 6 milioane. Constanța are aproape de 3 ori mai mulți locuitori decât Covasna, dar pentru că președintele Consiliului Județean este de la PSD, județul a primit de două ori mai puțin bani. Este inacceptabil", a declarat Valeriu Zgonea, vicepreședinte PSD.

Programul de dezvoltare a infrastructurii rurale a fost lansat în 2006 prin OG.7/2006 și urmărește îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele rurale. Peste 8,6 milioane de oameni ar trebui să beneficieze de introducerea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și extinderea rețelei de canalizare. În realitate, peste 3,5 miliarde de lei au fost cheltuiți până în prezent, iar programul este departe de a-și fi atins rezultatele.

„Avem sute de șantiere nefinalizate în toată țara, șantiere care generează cheltuieli suplimentare de la bugetele locale pentru conservarea lucrărilor, ceea ce duce la blocarea financiară a primăriilor pentru facturi neachitate. Adică, în loc să ajute, Guvernul face mai mult rău, pentru că le-a interzis primăriilor să mai inițieze alte proiecte de investiții până la finalizarea celor începute, proiecte începute pentru care același Guvern refuză să le aloce finanțare. Este o bătaie de joc, iar cei care suferă sunt oamenii ", a spus Valeriu Zgonea, vicepreședinte PSD.

PSD cere guvernului Boc să oprească alocarea fondurilor bugetare pe criterii politice și să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, un raport de impact pentru Programul de dezvoltare a infrastructurii rurale în care să spună câte proiecte au fost realizate și câte familii beneficiază în mod real de pe urma acestor investiții.

Analiza PSD și documentația aferentă pot fi consultate și descărcate de la www.zgonea.ro.

Biroul de Presă al PSD


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1264

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3152

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6229