Concursul Naţional „Detecţia pierderilor de apă" şi-a desemnat câştigătorii

În perioada 14-15 mai, Asociaţia Română a Apei, împreună cu S.C. RAJA S.A. Constanţa au organizat cea de-a V-a ediţie a concursului naţional „Detecţia pierderilor de apă". Concursul s-a încheiat astăzi, 15 mai, cu premierea câştigătorilor.

Evenimentul a reunit peste 80 de specialişti de la 19 companii de profil din ţară, care au avut de parcurs mai multe probe de concurs. Cea mai dificilă a fost detecţia pierderilor de apă la sistemul de apă şi canalizare, într-un perimetru bine delimitat, probă condiţionată de depistarea unor potenţiale avarii la reţeaua de apă într-un timp cât mai scurt.

În cadrul ceremoniei de premiere, Vasile Ciomoş, preşedintele ARA , a adresat participanţilor salutul preşedintelui Patronatului Român al Apei, Felix Stroe, care anul acesta, în calitate de director general al SC RAJA SA Constanţa, a găzduit concursul naţional „Detecţia pierderilor de apă". Nicolae Pitu, consilierul personal al directorului general al SC RAJA SA Constanţa, i-a felicitat pe toţi participanţii şi a subliniat importanţa sistemelor folosite pentru depistarea pierderilor de apă.

Juriul, format din oficiali ai ARA, dar şi din reprezentanţi ai unor companii internaţionale de profil şi specialişti în construcţii hidrotehnice, a avut o sarcină dificilă în departajarea echipelor care şi-au luat în serios rolul de competitori. Organizatorii au pregătit diplome de participare şi cupe pentru toate cele 19 echipe înscrise în concurs, care au reprezentat operatori de apă-canal din întreaga ţară: Bucureşti, Iaşi, Mehedinţi, Brăila, Covasna, Olt, Buzău, Timişoara, Giurgiu, Alba, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Tulcea, Galaţi, Satu Mare, Maramureş şi Târgu Mureş. Primul loc al podiumului a fost atribuit echipei reprezentative a companiei Apa Nova Bucureşti, care a fost urmată de concurenţii din Iaşi şi Mehedinţi. Toţi competitorii au mulţumit organizatorilor - SC RAJA SA Constanţa şi ARA - pentru condiţiile impecabile de desfăşurare a concursului.

Pe lângă concurs, evenimentul care s-a desfăşurat la Constanţa a mai cuprins şi un seminar specializat pe tema detecţiei pierderilor de apă, „Managementul pierderilor de apă". La această întâlnire au fost prezenţi, pe lângă specialiştii operatorilor de profil din ţară, şi reprezentanţii unor firme de succes în ceea ce priveşte tehnologia detectării avariilor survenite la nivelul sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare şi rezolvarea lor într-un timp cât mai scurt.

Purtător de cuvânt

Irina Oprea


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1225

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1402

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1538

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6237