Rompetrol Rafinare a dat startul programului Summer Internship 2009 destinat studentilor

                                                             
27.05.2009                                               Contact: Ciprian Chiriac                                           Tel:  0725.856.125

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului Rompetrol, a dat startul, în perioada 7 – 21  mai, programului Summer Internship 2009 destinat studenţilor din centrele universitare Bucureşti, Cluj, Ploieşti, Iaşi şi Constanţa.

“Încă din 2003, prin intermediul acestui program, oferim tinerilor absovenţi sau studenţi în anii terminali ocazia de a se familiariza cu echipamentele şi fluxurile tehnologice ale celei mai moderne rafinării din Europa de Est, dar şi posibilitatea de a construi o carieră într-o companie multinaţională. Până în prezent, peste 250 de tineri studenţi şi absolvenţi au trecut prin acest program, mulţi dintre aceştia regăsindu-se printre actualii angajaţi ai companiei” declară Cristinela Budin, director Resurse Umane al Rompetrol Rafinare.

Compania, prin intermediul reprezentanţilor departamentului de Resurse Umane, a prezentat săptămâna trecută studenţilor din Constanţa ai facultaţilor cu profil de Tehnologia Petrolului, Politehnică, Energetică, Economic şi Protecţia Mediului atât programul de internship cât şi poveştile de success a celor care au facut parte din acesta.

În acest an, Rompetrol Rafinare oferă în cadrul programului un număr de 20 locuri, urmând ca după finalizarea acestuia, la sfârşitul lunii septembrie, să selecteze cei mai buni şi talentaţi dintre ei pentru a doua etapă, cea de Management Trainee.

Pentru a putea aplica la acest program studenţii în ani terminali sau absolvenţii din promoţia 2009 al Facultătilor cu profil de Tehnologia Petrolului, Politehnică, Energetică, Economic şi Protecţia Mediului pot aplica până la data de 11 iunie 2009 pe site-ul de recrutare www.cariere.rompetrol.com sau pot trimite un Curriculum Vitae la adresa www.bestjobs.ro  pentru anunţul Internship Rompetrol în perioada 11 mai 2009- 11 iunie 2009. Programul se va desfaşura în perioada august – septembrie 2009.

Invitatul special al acestei întalniri a fost domnul Sandu Gheorghe, managerul Staţiei DAV (Distilare Atmosferica/Vid) din Petromidia. Acesta, cu o vechime de peste 30 de ani, a rememorat din punctul de vedere al martorului ocular evoluţia rafinăriei Petromidia. Vă reamintim că în luna iunie a acestui an se vor împlini 30 de ani de la punerea în funcţiune a primei instalaţii de pe platforma.
 
Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice
Grupul Rompetrol


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 515

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 569

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 723

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 734

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 677

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1420

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20713

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 661

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4991

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 971

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31391

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 877

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 813

Topul județelor, în funcție de numărul absolvenților de studii superioare din totalul populației rezidente! Pe ce loc se află Constanța

07 Feb 2024 856

Originar din Constanța Interpretul Teodor Danci a împlinit 21 de ani

10 Jan 2024 1094