GlaxoSmithKline luptă împotriva mortalităţii infantile, alături de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

foto_copil.jpg- Puţin sub 9 milioane de copii mor anual înainte de a împlini vârsta de 5 ani 

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 500.000 femei mor anual în timpul sarcinii sau al naşterii, iar numărul copiilor care decedează înainte de a împlini vârsta de 5 ani se situează puţin sub 9 milioane, dintre care 2 milioane de copii mor în prima zi şi 4 milioane decedează în prima lună de după naştere.

În acest context, GlaxoSmithKline (GSK) şi-a asumat angajamentul de a juca un rol esenţial în efortul global de a salva vieţile a 3 milioane de mame şi a 7 milioane de copii până în 2015. Contribuţia GSK se manifestă la nivelul întregului portofoliu şi al modului de operare, de la cercetare şi dezvoltare (R&D) până la produse şi parteneriate în vederea livrării acestora.

Efortul GSK face parte dintr-un program global, menit să îndeplinească Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului ale OMS în ceea ce priveşte mortalitatea copilului şi a mamei. Acestui proiect i s-au alăturat şi fondurile suplimentare mobilizate de către OMS prin Parteneriatul pentru Sănătatea Maternă şi a Copilului.

Iata mai jos bolile care provoacă cele mai multe dintre decese, potrivit OMS, dar şi programele prin care GSK combate aceste boli:

La copii:

- Malaria este o boală care ucide în Africa cel puţin un milion de copii în fiecare an. În general, afectează 500 de milioane de oameni, majoritatea fiind copii mici din Africa. GSK a investit peste 300 de milioane USD pentru a dezvolta vaccinul candidat împotriva malariei, RTS,S. Am lansat, de asemenea, o strategie revoluţionară denumită "inovaţie deschisă", care include punerea la dispoziţia cercetătorilor din întreaga lume a 13.500 de compuşi împotriva malariei, care ar putea fi folosiţi la dezvoltarea unor tratamente noi.

- În privinţa medicamentelor împotriva HIV/SIDA, în 2009, GSK a alocat o finanţare de 10 milioane de lire sterline pentru a susţine un parteneriat public-privat în domeniul cercetării şi dezvoltării medicamentelor pentru HIV/AIDS concepute special pentru copii.

- Vaccinurile reprezintă un domeniu de investiţii permanente pentru GSK. De exemplu, în prezent investigăm un vaccin combinat heptavalent (pentru meningita Neisseria de tip C, gripa tulpini de virus gripal de tip B, difterie, hepatita B, tetanus, pertussis şi poliomielită). Prin reducerea numărului de injecţii, sporim confortul micuţilor pacienţi şi nivelul de protecţie obţinut printr-o complianţă mai bună la tratament.

- Bolile rare la copii reprezintă o problemă din ce în ce mai importantă pentru GSK. Lucrăm la un tratament pentru distrofia musculară Duchenne, o boală neuromusculară a copilăriei, debilitantă, severă, care afectează unul din 3.500 de nou născuţi băieţi. Aceşti pacienţi suferă de pierderea progresivă a puterii musculare, ajungând deseori în scaunul cu rotile înainte de a împlini 12 ani, iar majoritatea decedează la maturitatea timpurie din cauza insuficienţei respiratorii şi cardiace.

La femei şi mame

-GSK se implică tot mai intens în sfera bolilor care afectează femeile. Protejarea sănătăţii femeilor are un efect important asupra familiilor acestora, care sufera atunci cand mamele sunt împiedicate să-şi crească pruncii. Prin urmare, activităţile de cercetare şi dezvoltare ale GSK se axează pe produse destinate tratamentului cancerului ovarian şi sunt în curs mai multe activităţi de cercetare pentru descoperirea unor tratamente pentru cancerul mamar.

De asemenea, GSK îşi intensifică sprijinul acordat dezvoltării infrastructurii medicale, un element vital pentru îmbunătăţirea sănătăţii mamei şi a copilului:

- Reinvestim 20% din profiturile obţinute din medicamentele vândute în ţările cel mai puţin dezvoltate tot în aceste ţări, angajându-ne în mod susţinut şi pe termen lung să sprijinim dezvoltarea infrastructurii.

- Suntem implicaţi, de asemenea, în parteneriate cu OMS, UNICEF şi Ministerele Sănătăţii de la nivel naţional, în cadrul unor programe menite să reducă rata mortalităţii prin îmbunătăţirea competenţelor de gestionare a cazurilor la nivelul personalului medical, sistemelor de sănătate (inclusiv gestionarea medicamentelor) şi practicilor familiale/comunitare.

- În Vietnam, susţinem un proiect pentru formarea moaşelor pentru ca şi zonele rurale să beneficieze de serviciile de îngrijire maternă.

- GSK African Malaria Partnership a acordat patru grant-uri noi în 2009, donaţie care s-a ridicat în total la 1,5 milioane £ pe parcursul a trei ani. Aceste grant-uri cuprind finanţări care permit organizaţiei Save the Children din Marea Britanie să reducă epidemiile de malarie din comunităţile afectate de inundaţii din Kenya.

- Prin noua companie ViiV înfiinţată de către GSK împreună cu Pfizer, investim până la 50 de milioane de lire sterline pe parcursul a zece ani, într-un program nou "Positive Action for Children Fund" - susţinând ONG-urile şi alte părţi care colaborează cu grupurile comunitare să încerce să prevină transmiterea HIV de la mamă la copil în ţările în curs de dezvoltare.

- GSK este implicată, de asemenea, în parteneriate pentru educarea copiilor. GSK a elaborat programul PHASE - Personal Hygiene and Sanitation Education (Educaţie în domeniul igienei şi curăţeniei personale) - un program simplu pentru promovarea igienei şi spălatului pe mâini menit să le arate copiilor cum să prevină răspândirea germenilor şi paraziţilor.

GlaxoSmithKline - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la bază o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1243

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1298

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1307

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1248

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1411

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1546

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2005

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1612

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1557

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1475

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1652

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1893

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3870

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3171

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6254