Comisia pentru egalitatea de sanse

Comisia pentru egalitatea de şanse, reprezentată prin doamna senator Mihaela Popa, vicepreşedinte, în parteneriat cu „AUR"- Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Resurse Umane (A.N.S.R.U.) şi FRJ MediaSind, membri ai Coaliţiei 52, va organiza vineri, 17 februarie 2012, ora 10.00, la Senatul României, masa rotundă cu tema „Mai mult respect în relaţia dintre autorităţile publice şi cetăţeni prin modificarea Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică".

Mese rotunde similare au loc simultan în 20 de oraşe din România, unde membrii Coaliţei 52 dezbat cu autorităţile publice locale şi judeţene modul în care este aplicată Legea 52/2003, precum şi amendamentele propuse pentru modificarea acesteia, în lumina semnalului dat în ianuarie 2012 de Comisia Europeană prin programul "Reglementare inteligentă".

La finalul campaniei toate materialele obţinute prin cererile formulate în baza Legii 52/2003, concluziile meselor rotunde, precum şi contribuţia reprezentanţilor autorităţilor locale la îmbunătăţirea cadrului legislativ vor face obiectul unui studiu, diseminat la nivel local, naţional şi european.

La eveniment vor participa parlamentari din circumscripţia Bucureşti, primarul general al Capitalei, primari ai sectoarelor Bucureşti, reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor, ONG-urilor, IMM-urilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1296

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3151

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228