10 ani de la înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Domnul senator Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului României, a participat, miercuri, 10 iunie a.c., la dezbaterea intitulată „Protecţia datelor personale în contextul dezvoltării noilor tehnologii”, organizată cu prilejul celebrării a 10 ani de la înfiinţarea, prin Legea nr. 102 din 2005, a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
 
Cu acest prilej, vicepreşedintele Senatului le-a adresat celor prezenţi un mesaj din partea Biroului permanent al Senatului României:
 
„Sunt onorat să particip astăzi la manifestarea dumneavoastră. Reprezint la acest eveniment Biroul permanent al Senatului României, instituţie care tutelează Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal şi, în numele Biroului permanent, vă urez succes, nu numai  în activitatea de astăzi, ci şi în contextul celor 10 ani de existenţă a unei instituţii fundamentale, atât din punct de vedere al locului pe care îl ocupă în societate, cât şi ca proiecţie în viitorul societăţii democratice româneşti.
Zece ani, în general, nu sunt foarte mulţi:  abia de la 25 de ani, la scară istorică, se poate vorbi despre tradiţie.
Dar domeniul dumneavoastră, mai ales partea aceasta excepţională pe care o constituie era informaţională, nu are el însuşi atât de mulţi ani. Ceea ce înseamnă că 10 ani de reglementare la nivel instituţional, legislativ, sub tutela Senatului României – deci a unei instituţii fundamentale a statului român – înseamnă foarte mult.
Şi, în calitate de cunoscător al domeniului – cel puţin prin faptul că am fost invitat la multe dintre activităţile dumneavoastră şi am onorat aceste invitaţii cu multă satisfacţie – consider că instituţia şi-a făcut datoria şi a reuşit să desţelenească domeniul său de activitate, într-o societate aflată în profundă schimbare, cum este societatea românească, care a cunoscut o perioadă de tranziţie extrem de rapidă şi scurtă.
Se spunea despre secolul XX că a fost un secol foarte scurt, în sensul că a fost plin de evenimente, cu o densitate mare într-o perioadă scurtă de timp, încât senzaţia generală a fost că a trecut extrem de repede. Poate că 25 de ani de existenţă a statului democratic român post-comunist concentrează mai multe transformări de substanţă, fundamentale decât un secol întreg. Dar aceasta este societatea în care trăim şi acesta este locul cel mai nimerit să vorbim, în ideea în care domeniul dumneavoastră de preocupare este extrem de dinamic şi cunoaşte o permanentă traiectorie ascendentă în raport cu obligaţiile pe care le are societatea – şi aici mă refer, în primul rând, la stat –, dar şi cu obligaţiile pe care le avem cu toţii – începând de la societatea civilă şi până la ultimul cetăţean – de a ne proteja. Pentru că această eră informatică vine cu enorm de multe lucruri bune, dar vine şi cu lucruri care pot să derapeze dacă nu sunt controlate. Acesta este şi motivul pentru care a apărut această instituţie la nivel european şi la nivelul statelor membre UE.
Aici este nevoie de enorm de multă experienţă şi informare permanentă. Totul este într-o profundă şi rapidă mişcare şi, până la urmă, totul se raportează la cetăţean şi societate care au o altă viteză de reacţie decât cea instituţională sau chiar a societăţii civile, aflată în avangarda comportamentului social. Deci societatea are o remanenţă a ei şi trebuie ca dumneavoastră să negociaţi toate aceste aspecte, astfel încât drepturile fundamentale ale cetăţeanului să nu fie încălcate, dar în acelaşi timp evoluţia tehnologică, priorităţile unei societăţi care este tot mai mult tributară erei internetului, a e-society, să nu fie împiedicate, ci să creeze un mediu favorabil. Nu este uşor, este foarte complicat şi, din acest punct de vedere, aveţi un domeniu extrem de atractiv. Nu produce atâta adrenalină ca şi politica, dar sunt sigur că vă pasionează.
Vă mulţumesc foarte mult şi vă urez succes!”
 
Prin această manifestare, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a propus abordarea unor subiecte de actualitate referitoare la asigurarea protecţiei datelor cu caracter personal de către operatorii din sectorul public şi privat. Astfel, dezvoltarea tehnologică accentuată a condus la utilizarea frecventă a mediului on-line sau a unor noi tehnologii, cum ar fi: cloud computing, cookies, dispozitive automate de pilotaj (drone).
 
Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului şi a fost moderat de domnul Victor Alistar.


Notă:
Fotografii de la eveniment găsiţi pe site-ul Senatului României, la secţiunea comunicate de presă



Direcția Presă, Comunicare şi Imagine

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 208

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 580

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 743

Proiectul de lege privind energia eoliană offshore, dezbătută în plen de Senatul României

28 Feb 2024 533

Senat A fost adoptat proiectul referitor la modificarea datei alegerilor președintelui României

26 Feb 2024 693

Magistrații și-au declinat competența într-unul dintre dosarele deschise de fostul senator liberal, Puiu Hașotti

15 Feb 2024 912

Ședinţă solemnă dedicată aniversării Zilei Naţionale a României - 1 Decembrie, la Parlament

04 Dec 2023 735

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu - Legea „2 Mai” a trecut in Senatul Romaniei

20 Nov 2023 1197

Legea pensiilor a fost adoptată de Senat

14 Nov 2023 1105

Senatul a adoptat o propunere legislativă prin care semnătura electronică produce efecte juridice

30 Oct 2023 936

Parlamentul a aprobat numirile la ANCOM și la Curtea de Conturi

10 Oct 2023 1309

Dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a 3 grame, respinsă de Senat

19 Sep 2023 745

Averea și interesele lui Remus Negoi, senator USR de Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 1444

Fostul parlamentar PNL, Puiu Hașotti a deschis un nou proces împotriva Senatului României

18 Jul 2023 5032

La Constanța a fost prezentat proiectul legislativ care va revitaliza sectoarele de turism și HoReCa, dar și industriile conexe

14 May 2023 1260