Senatul Romaniei - lansare carte

copertaz.jpgSenatul României găzduieşte joi, 16 decembrie 2010, ora 12.00, la Salonul Alb, lansarea oficială a cărţii "Securitatea energetică în regiunea Extinsă a Mării Negre", manifestare la care au fost invitaţi Preşedintele Senatului României, Mircea-Dan Geoană, vicepreşedintele Senatului, Teodor-Viorel Meleşcanu, şi profesorul universitar dr. Cornel Codiţă.

Lucrarea a fost realizată de Iulian Chifu, Adriana Sauliuc şi Bogdan Nedea, de la Centrul pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, şi apare la editura Curtea Veche, în limba engleză.

Cartea este rezultatul unui proiect de cercetare desfăşurat timp de un, proiect care a avut drept punct de plecare o investigaţie aprofundată a strategiilor de securitate energetică ale statelor din regiune, împărţite în grupe precum state membre NATO (România, Bulgaria, Turcia), state din Estul Europei (Republica Moldova, Ucraina, Federaţia Rusă) şi state caucaziene (Georgia, Azerbaijan, Armenia). Lucrarea a fost realizată în cadrul unui proiect finanţat de Black Sea Trust al German Marshall Found, proiect ce a inclus numeroase investigaţii în teren şi interviuri cu factori de decizie din zonă.

Biroul de presă al Senatului 14 decembrie 2010


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1226

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1273

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1299

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1403

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1539

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1604

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1547

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1468

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1882

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3840

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3158

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6237