Prognostic rezervat pentru copilul aflat in coma la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din București

În cursul săptămânii trecute a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București un copil în vârstă de 9 ani, cu suspiciune de boală parazitară (chist hidatic). În urma consultului efectuat de echipa de medici din cadrul Spitalului “Grigore Alexandrescu” s-a constatat că pacientul suferea de o formațiune tumorală intraabdominală.

Copilul a fost operat în cursul zilei de miercuri, 9 iunie 2010. Operația, extrem de complexă, a durat aproximativ 5 ore. Intervenția chirurgicală, în astfel de cazuri, are un grad ridicat de dificultate, din cauza profunzimii organului, precum și a legăturilor anatomice, mai ales vasculare, cu vasele mari de sânge din organism (aorta și vena cava inferioară). Fiind vorba de o tumoare, se adaugă niște riscuri suplimentare, pentru că, în general, tumoarea înglobează vasul de sânge în care se află și, totodată, produce o serie de substanțe biologice active, care influențează întregul sistem circulator și endocrin al pacientului.

Intervenția chirurgicală a fost efectuată de Prof. univ. dr. Ioan Bâscă, care a declarat că “au fost momente hemoragice importante în timpul intervenției, a fost, de asemenea, necesară sutura peretelui venei cave, care era intim aderent de masa tumorală, intervenție care s-a efectuat cu succes. Hemoragiile au fost stăpânite, prin tehnici specifice. Deși în timpul operației a avut o perioadă de presiune sanguină mai scăzută, în urma tratamentului administrat, pacientul a fost reechilibrat hemodinamic și și-a reluat respirația spontană înainte de finalizarea intervenției chirurgicale. Necesarul transfuzional a fost asigurat prompt și în raport de pierderile de sânge suferite de pacient”.

După circa 2 ore de la operație, în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului s-a constatat că pacientul prezenta semne neurologice, de suferință cerebrală. A fost efectuat imediat un examen computer tomograf. Cu această ocazie, s-a efectuat și un control tomografic al abdomenului, care a semnalat date normale, inclusiv despre zona operată. În urma examenului RMN efectuat la un centru performant din capitală, s-a relevat prezența unor leziuni cerebrale hipoxic-ischemice. Aceste leziuni cerebrale au o evoluție imprevizibilă.

Pacientul a fost examinat de o echipă de medici neurologi, iar în urma consultului i s-a administrat tratamentul medicamentos complex indicat în astfel de situații.

Managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, a discutat cu părinții copilului și i-a asigurat de tot sprijinul medical și instituțional de care au nevoie. De asemenea, Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu asigură opinia publică de întreaga sa disponibilitate.

„La nivelul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București s-a constituit o comisie de anchetă, pentru a stabili dacă medicii implicați în acest caz se fac sau nu vinovați de încălcarea conduitei medicale”, a mai declarat Prof. univ. dr. Dan Mircea Enescu, managerul spitalului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1257

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1291

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1226

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1527

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1983

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1592

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1535

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1460

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1633

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3818

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3140

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6222