HBO Romania va invita la cel de-al 4-lea si ultimul sezon din povestea Dinastiei Regale a Tudorilor

PREMIERA: 3 SEPTEMBRIE

Sezonul final al serialului SHOWTIME Dinastia Tudorilor ne oferă ultimii ani de viaţă ai uneia dintre cele mai celebre figuri din istoria Angliei. Deşi e la putere de foarte mulţi ani, viaţa şi vremurile lui Henric rămân la fel de turbulente, controversate şi dramatice ca în primul sezon, când de-abia fusese înscăunat. Michael Hirst, creatorul serialului Dinastia Tudorilor, face un rezumat al ultimului sezon: "Suntem la finele vieţii lui Henric, dar lucrurile nu s-au domolit. În loc să se retragă în tăcere, Henric al VIII-lea iese din istorie în mod zgomotos. E mai în vârstă, dar are de-abia 40 şi ceva de ani. E bolnav - are un picior cangrenat - şi e chiar mai paranoic, dar se căsătoreşte cu o femeie teribil de tânără, care nu are educaţia potrivită pentru o regină. În acelaşi timp, pleacă şi la război. Şi se căsătoreşte din nou, pentru ultima dată, cu o femeie capabilă, dar pe care mulţi o consideră eretică şi pe care vor s-o execute. Deci avem multă acţiune până la sfârşit!"

După anularea scurtei căsnicii cu Anne de Cleves, Henric al VIII-lea se implică într-o relaţie cu adolescenta Katherine Howard. În timp ce sosirea ei la Curte e pătată de dispreţul fiicei lui Henric, Lady Mary, şi încurcată de umbrele propriului ei trecut amoros, regele se confruntă cu o sângeroasă reformă religioasă, o relaţie deloc simplă cu Scoţia şi cu intriga ţesută la Curte de cei cu pretenţii la tron. După ce infidelitatea lui Katherine şi incapacitatea de a face un fiu o condamnă pe aceasta la un binecunoscut sfârşit, Regele se căsătoreşte cu Catherine Parr iar Anglia intră într-un neinspirat război cu Franţa ce are efecte catastrofale atât în ceea ce priveşte sănătatea lui Henric cât şi forţa armatei acestuia. Confruntarea dintre catolici şi protestanţi scoate la iveală problemele religioase din întreaga Europă, nebunia egomaniacală a lui Henric atinge noi culmi şi regatul e pe cale de a exploda din interior.

"A făcut câteva lucruri foarte importante pentru Anglia. Cel mai important a fost Elisabeta, cel mai mare monarh avut vreodată de Anglia. A pus în mişcare lucruri care, ani mai târziu, au căpătat amploare. Şi a fost foarte inteligent - doar că a fost tulburat de ego, vanitate şi ideea propriei sale divinităţi. Puterea absolută corupe - iar el era foarte corupt. Aşadar, pe de o parte, îl înţeleg şi, într-o oarecare măsură, îl admir - dar nu prea mult. E un bun personaj TV; dar, trăgând linie, nu a fost şi un monarh bun."

Jonathan Rhys Meyers despre Henric al VIII-lea, după ce, vreme de 4 sezoane, a fost cel mai notoriu monarh din istoria Angliei.

HBO România va difuza din 3 septembrie, câte două episoade din ultimul sezon al serialului Dinastia Tudorilor, în premieră şi în exclusivitate. Acestea vor putea fi urmărite în fiecare vineri, începand cu ora 20:00.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1245

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1301

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1307

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1249

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1412

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1546

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2008

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1613

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1559

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1475

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1654

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1893

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3870

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3172

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6255