Tribunalul Constanta Comunicate

Prin rechizitoriul din data de 23 august 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor ALI SUNAI, în vârstă de 27 de ani şi ALI LARISA SEIGEAN, în vârstă de 20 de ani, cercetaţi în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art.329 alin.1 si 3 Cod penal.

S-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că prin activităţi conjugate au înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe persoane de sex feminin, dintre care unele minore şi au tras foloase materiale de pe urma acestor activităţi ilicite, la data de 28 iulie 2010 aceştia fiind depistaţi în flagrant la un hotel din staţiunea Mamaia, după ce au primit suma de 700 de lei de la un investigator sub acoperire, în vederea întreţinerii de raporturi sexuale cu două dintre minorele exploatate sexual.

Faţă de alte cinci persoane suspectate de implicarea în exploatarea sexuală a aceloraşi victime s-a dispus disjungerea cauzei, în vederea continuării şi definitivării cercetărilor.

Dosarul cauzei a fost trimis Judecătoriei Constanţa.

 

 

 

BIROUL DE PRESĂ


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1212

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1260

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1227

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1985

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1594

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1461

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1635

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3822

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3144

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6224