Constănţenii pot deveni Prieteni UNICEF

Printr-un sprijin mic, dar constant, constănţenii pot ajuta copiii vulnerabili din Romania şi din întreaga lume să crească sănătoşi, să fie protejaţi împotriva violenţei şi abuzului sau să aibă acces la educaţie.

În luna decembrie a.c., în parteneriat cu BRD - Groupe Société Générale, UNICEF România desfăşoară în oraşul Constanţa o campanie stradală adresată potenţialilor donatori lunari. Timp de 4 săptămâni, în perioada 5-30 Decembrie 2011 echipe de mesageri UNICEF se vor afla în faţa unor sucursale BRD - Groupe Société Générale din Constanţa şi vor prezenta clienţilor băncii programul „Prietenii UNICEF". Prin intermediul programului „Prietenii UNICEF", orice persoană sau firmă care detine un cont curent deschis la BRD - Groupe Société Générale poate contribui cu o donaţie lunară la schimbarea vieţii copiilor defavorizaţi din România şi din întreaga lume. Transferul se face automat, fără niciun comision.

Mesagerii UNICEF vor explica potenţialilor donatori cum printr-un sprijin mic, dar constant, pot ajuta copiii vulnerabili să crească sănătoşi, să fie protejaţi împotriva violenţei şi abuzului, să aibă acces la educaţie pentru a se putea dezvolta la potenţialul lor maxim.

"Prin acestă campanie ne dorim să creştem gradul de conştientizare asupra problemelor şi inegalităţilor cu care se confruntă copiii din România şi din întreaga lume şi asupra faptului că un sprijin mic, dar constant este mai eficient şi poate aduce cu adevărat schimbări durabile în beneficiul copiilor defavorizaţi" a declarat Edmond McLoughney, Reprezentant UNICEF România.

Activitatea de strângere de fonduri a UNICEF este vitală pentru atingerea obiectivului său de a apăra şi promova drepturile copilului. Donaţiile lunare înseamnă un venit constant, o planificare mai eficientă şi pe perioade mai lungi, ceea ce înseamnă schimbări durabile şi sustenabile pentru copiii vulnerabili.

Campania are loc în acelaşi timp în Cluj-Napoca, Constanţa şi Bucureşti. Lista sucursalelor unde se desfăşoară campania este disponibilă pe www.unicef.ro

Membrii echipelor UNICEF pot fi recunoscuţi după uniforma şi legitimaţia cu însemnele UNICEF. Ei nu sunt autorizaţi să primească donaţii cash, ci doar să ofere cereri de plată programată clienţilor BRD - Groupe Société Générale care doresc să devină Prieteni UNICEF.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1246

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1301

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1307

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1249

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1412

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1546

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 2008

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1613

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1559

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1476

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1654

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1893

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3872

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3172

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6257