PR UDTR - Vineri, 21 Septembrie 2012

Uniunea Democrată Turcă din România organizează sâmbătă, 22 septembrie, pelerinajul anual la Babadag. În cadrul pelerinajului, circa 500 de etnici turci de la filialele UDTR din judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi dar şi din Bucureşti se reunesc la Babadag pentru a participa la o slujbă religioasă la Geamia „Gazi Ali Paşa" din localitate şi pentru a păstra un moment de reculegere la mormântul lui Sari Saltuk Dede.

Geamia „Gazi Ali Paşa" este unul dintre cele mai vechi monumente de arhitectură musulmană din România. Geamia a fost construită în anul 1610 şi a fost renovată în anii '90 cu sprijinul statului turc. Prezenţa turcilor la Babadag este atestată documentar în anul 1262 când exista o colonie de circa 10.000-12.000 de turci, conduşi de dervişul Baba Sari Saltuk. În anul 1484, Sultanul Baiazid a poruncit să fie construit la Babadag un mausoleu, în onoarea lui Sari Saltuk. Între anii 1677-1678 reşedinţa Paşei s-a mutat de la Silistra la Babadag, localitatea devenind un important centru administrativ în Dobrogea.

Alături de etnicii turci vor lua parte la pelerinaj, preşedintele UDTR Osman Fedbi, prim-vicepreşedintele Iusein Gemal, secretarul general Ervin Ibraim şi deputatul Iusein Ibram.

PR UDTR

Sorina Asan


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1224

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1268

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1298

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1237

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1398

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1537

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1995

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1603

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1546

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1467

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1641

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1881

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3838

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3157

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6235