Privind propunerile transmise de UNSAR către ASF cu privire la modificările Normei RCA - 11.09.2014

· Proiectul de modificare şi completare a Normelor privind asigurarea obligatorie RCA trebuie să clarifice aspectele referitoare la costul reparaţiilor în cadrul proceselor de lichidare a daunelor. Reglementările în vigoare permit încărcarea artificială a devizelor cu reparaţiile. Sub anumite aspecte – precum valoarea vehiculului – acestea sunt chiar depăşite.
· Situaţia prezentă poate avea consecinţe de tipul supradimensionării tarifelor RCA şi afectării percepţiei publicului cu privire la calitatea şi promptitudinea serviciilor de asigurare.
UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România îşi declară disponibilitatea totală de a contribui la îmbunătăţirea cadrului legislativ referitor la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (RCA), proces aflat în acest moment într-o fază avansată. În acest sens, între reprezentanţii UNSAR şi cei ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) au existat, pe întreg parcursul anului 2014, consultări cu privire la posibile soluţii de creştere a calităţii rezultatelor înregistrate la nivelul activităţilor de asigurare obligatorie RCA. Acestea au vizat aspecte referitoare la calitatea serviciilor furnizate de asigurători, dar şi posibile măsuri de minimizare a dezechilibrelor financiare induse la nivelul industriei de profil de practica neuniformă aplicată pentru acest tip de
poliţă.
Îmbunătăţirea cadrului normativ referitor la asigurarea RCA este cu atât mai importantă cu cât acesta se referă la un segment care are incidenţa cea mai ridicată în privinţa despăgubirilor, în primul rând sub aspectul valorii indemnizaţiilor plătite anual păgubiţilor, dar şi al numărului de beneficiari indemnizaţi în baza existenţei poliţelor RCA în vigoare. Anual, asigurătorii plătesc aproximativ 300.000 de dosare de daună pe RCA, cuantumul despăgubirilor situându-se, în ultimii 3 ani, la o valoare medie anuală de circa 400 milioane de euro. Practic, mai mult de 40% din totalul indemnizaţiilor plătite de asigurători în ultimii 3 ani în contul asigurărilor generale se
referă la despăgubiri aferente poliţelor RCA. În viziunea membrilor UNSAR, propunerile de modificare a normelor ce guvernează activitatea RCA în România vizează câteva obiective clare: creşterea gradului de prudenţialitate pentru acest segment de piaţă, creşterea transparenţei şi controlul îmbunătăţit al cheltuielilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cornelia

11 Sep, 2014 16:53

De ce se plang asiguratorii? Oricum au contracte speciale cu anumite service-uri. Desi nu e legal, iti impun un anumit centru de reparatii. Eu am nimerit la Euroins si astia au colaborari cu peste 90 de service-uri, anul asta de la ei am luat polita, plus ca era cea mai ieftina conform calculatorului de pe romasig.ro Mie-mi convine ca am dat mai putin decat cereau alti asiguratori, daca vreodata fac accident - si sper sa nu - pagubitul nu se da cu capul de zid din cauza service-ului - din 90, da-o-ncolo de treaba, sa tot aleaga.

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1216

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1293

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1228

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1388

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1528

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1985

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1595

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1539

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1462

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1635

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1875

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3824

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3145

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6225