La Universitatea Ovidius se lanseaza primul master acreditat de Jurnalism regional

Din această toamnă se lansează la Universitatea Ovidius din Constanţa primul master acreditat de Jurnalism regional. De acesta pot beneficia până la 40 de absolvenţi de studii de licenţă, indiferent de domeniul pe care aceştia l-au terminat. O altă arie de adresabilitate o reprezintă practicienii din domeniu, care doresc să aprofundeze noţiuni la zi din domeniul jurnalismului. Masteratul are o durată de patru semestre şi beneficiază şi de locuri finanţate de la buget. Planul de învăţământ al programului propune discipline legate de tehnicile de producţie în media, relaţii publice, realizarea unui proiect editorial, jurnalism de investigaţie şi bineînţeles specificul jurnalismului regional.
Perioada de înscrieri este între 8 şi 17 septembrie, la Facultatea de Litere a Universităţii Ovidius, în Campusul universitar. Modalitatea de ierarhizare a candidaţilor este prin concurs de dosare. Media de intrare va fi determinată în proporţie de cincizeci la sută de media mediilor anilor de studii universitare, alţi cincizeci la sută fiind reprezentaţi de media licenţei.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 498

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 553

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 695

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 704

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 653

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1354

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20671

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 646

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4974

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 965

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31349

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 855

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 791

Topul județelor, în funcție de numărul absolvenților de studii superioare din totalul populației rezidente! Pe ce loc se află Constanța

07 Feb 2024 839

Originar din Constanța Interpretul Teodor Danci a împlinit 21 de ani

10 Jan 2024 1070