Licența campionilor, la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius” din Constanța! - 12.09.2014

Simona Halep, Oana - Corina Constantin, Anca Surdu, Claudia Bobocea - sunt sportivii de aur ai României și ai lumii care au susținut, în aceste zile, examenul de licență la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ovidius” din Constanța.

De-a lungul anilor, în cadrul facultăţii şi-au definitivat studiile sportivi de valoare ai României, antrenori de prestigiu ori manageri de succes în organizaţiile sportive, precum Horia Tecău, Cristina Bujin, Cristina Toma, Laurențiu Toma, Marius Stavrositu, Ionuț Stănescu, Ionela Gâlcă, Cătălina Ponor, Tolan Petru Porime, Eliza Samara, Răzvan  Florea, Daniel Carpo ș.a.
În anul 2014, alți studenţii care au muncit din greu şi care s-au dăruit pentru a fi cei mai buni, care au arătat lumii întregi unde este poziţionată România,  au împletit cu succes cursurile teoretice de la facultate cu practica.
Simona Halep, numărul 2 WTA-tenis, performanţă istorică pentru ţara noastră, învingătoare în competiţii de anvergură, este o sportivă de succes şi o studentă ambiţioasă cu care ne mândrim.
Urmează o altă studentă a facultăţii, Oana - Corina Constantin, gimnastică aerobică, cu un palmares de invidiat în anul 2014: Campionatul Mondial Mexic-Cancun; AUR – Trio (Constantin Oana-Corina, Surdu Anca, Bogati Andreea); AUR – Grup (Constantin Oana-Corina, Surdu Anca, Bogati Andreea, Becze Maria-Bianca, Gorgova Maria-Bianca); ARGINT – Individual feminin; ARGINT - Echipa (Constantin Oana-Corina, Surdu Anca, Bogati Andreea, Becze Maria-Bianca, Gorgova Maria-Bianca, Radu Alina, Gavriloaie Marius, Petruse Marius, Zamfir Mircea, Barna Dacian); Etapa de Cupa Mondială (Japonia-Tokyo)-Locul I - Individual feminin,  Locul I – Ansamblu, Locul II – Trio; Etapa de Cupa Mondială (Bulgaria-Borovets) - Locul I – Individual feminin, Locul I – Grup, Locul I – Trio; Etapa de Cupa Mondială (Portugalia-Azores)- Locul I – Trio, Locul II Individual feminine. Oana-Corina Constatin este câştigătoarea Cupei Mondiale pentru a doua oară consecutiv în probele de individual feminin și trio.
Cea de-a treia studentă evidenţiată este Anca Surdu din nou cu un palmares de invidiat în 2014: Campionatul Mondial, Cancun, Mexic - AUR - proba TR, AUR - proba GR, ARGINT – echipe; Etapa de Cupa Mondiala, Tokyo, Japonia  - AUR - proba GR; Etapa de Cupa Mondiala, Azores, Portugalia - AUR - proba TR; Etapa de Cupa Mondiala, Borovets, Bulgaria - AUR - proba TR, AUR - proba GR. Este. Totodată, printre câştigătoarele Cupei Mondiale pe anul 2014 la proba de TRIO.
Nu în ultimul rând, Claudia Bobocea, componentă a lotului naţional de atletism cu rezultate deosebite în ultima perioadă: loc IV la Campionatul Mondial de ştafete (Bahamas), loc IX la Campionatul European (Finlanda), loc II la Campionatele Balcanice (România), multiplă campioană naţională şi finalistă la concursuri internaţionale în probele de 800m şi 1500m.
Sunt studenţi cu care ne mândrim, studenţi care aduc universitatea noastră în prim plan și care în aceste zile își definitiveaza cu succes examenul de licență.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1218

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1263

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1296

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1234

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1395

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1534

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1992

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1601

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1541

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1637

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1879

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3829

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3151

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6228