Primăvara Automobilului Constănţean. Se lansează Smarty!

La Universitatea „Ovidius" din Constanța, în perioada 24 mai - 28 mai, se vor desfăşura manifestările „Primăvara Automobilului Constănţean", eveniment anual aflat la a cincea ediţie. Manifestarea are ca obiectiv promovarea imaginii universităţii, facultăţii şi specializărilor sale în mediul economic şi analiza posibilităţilor de convergenţă a opţiunilor spre realizarea unei echipe care să deschidă porţi de colaborare şi mobilităţi pentru studenţii şi cadrele didactice din instituţiile partenere de învăţământ superior şi preuniversitar, de cercetare şi producţie.

Programul manifestării cuprinde întâlniri ale studenţilor specializării Autovehicule Rutiere din cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică Industrială şi Maritimă cu personalităţi ale Ingineriei Auto, lansări de prototipuri realizate de studenţi, precum și susţinerea Cursului Festiv al absolvenţilor AR IF (zi) şi IFR.Cursul festiv al promoţiei AR 2012 IF (zi) şi IFR, ce va avea loc vineri, 25 mai, de la ora 17.00, în aula Magna din B-dul Mamaia nr.124, şi va aduce alături de viitorii ingineri mecanici auto, studenţii tuturor facultăţilor din Universitatea „Ovidius" Constanţa dar şi absolvenţi din învăţământul preuniversitar, îl are invitat de onoare pe prof.univ.dr.ing. Nicolae Burnete de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, dar şi pe profesorii noştri „Doctori Honoris Causa" Gheorghe Bobescu şi Gheorghe Alexandru Radu, de la Universitatea „Transilvania" din Braşov. Invitaţii de onoare vor conferenţia pe o temă legată de „Biocombustibili - o şansă a relansării ingineriei automobilului în contextul global al devenirii noastre europene", şi va reuni sub egida Societăţii Inginerilor de Automobile din România - filiala Universităţii „Ovidius" din Constanţa, specialişti din ţară şi străinătate într-o discuţie amplă legată de îmbunătăţirea, menţinerea şi monitorizarea calităţii şi provenienţei combustibililor şi lubrifianţilor utilizaţi în instalaţiile de propulsie moderne.

Prototipul la care studenţii lucrează în acest an este S m A R t y

(automobil citadin de performanţă) ce va fi prezentat oficial vineri, 25 mai, ora 19.00, după cursul festiv şi în detaliu luni, 28 mai 2012, în cadrul sesiunii de comunicări a studenţilor „Tehnonav Junior", ce va avea loc la orele 17.00, în Amfiteatrul A01. Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor organizată în cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă va integra secţiunea studenţilor AR ce este parte a manifestărilor tradiţionale, aflate la a cincea ediţie „Primăvara Automobilului Constănţean 2012".

Coordonatorii specializării vor prezenta vineri, 25 mai, ora 19.30, în premieră în acest an, conceptul didactic aplicat al noilor laboratoare de Conducerea virtuală şi simularea dinamicii autovehiculului rutier şi Ingineria Automobilului, destinate studenţilor specializării Autovehicule Rutiere.

Programul manifestării „Primăvara Automobilului Constănţean 2012"

20 mai - vizită didactică la bordul navei pasager „Seabourn Quest".

24 mai, ora 11,00 - Sediul Societăţii Inginerilor de Automobile din România - SIAR, Universitatea Politehnică Bucureşti - participarea studenţilor delegaţi şi a cadrelor didactice coordonatoare ale specializării Autovehicule Rutiere din Universitatea „Ovidius" Constanta la Şedinţa Consiliului Director SIAR.

25 mai, ora 17,00 - Amfiteatrul Aula Magna, B-dul Mamaia nr.124 - Cursul Festiv al Promoţiei 2012 Ingineri IF (zi) şi IFR, Specializarea Autovehicule Rutiere ce îl va avea ca invitat de onoare pe prof.univ.dr.ing. Nicolae Burnete de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca care va prezenta tema „BIOCOMBUSTIBILII - o şansă a relansării Ingineriei Autovehiculelor în contextul global al devenirii europene" şi va aduce alături de viitorii ingineri mecanici auto, studenţii celorlalte facultăţi ale Universităţii „Ovidius" din Constanţa şi absolvenţii din mediul preuniversitar.

25 mai, ora 19,30 - Amfiteatrul Aula Magna / Cupola A01 - parcarea Universităţii - Prezentarea oficială a conceptului „smARty" - Performance City Car. Prototipul a fost realizat de studenţii specializării Autovehicule Rutiere pe parcursul a mai multor generaţii, în cadrul activităţii practice şi de pregătire a lucrărilor de diplomă.

25 mai, ora 19,30 - Prezentarea oficială a Laboratoarelor de Ingineria Automobilului şi Conducerea virtuală şi simularea dinamicii autovehiculului rutier.

25 mai, ora 19,30 - Laboratorul Ingineria Automobilului - Prezentarea oficială a conceptului „StandARm" - stand de laborator pentru identificarea performanţelor motorului termic.

25 mai, ora 20,30 - Turul oficial anual al absolvenţilor Specializării Autovehicule Rutiere la bordul Autobuzelor cu etaj pe ruta Constanţa-Mamaia şi retur.

27 mai, ora 10,00 - „Raliul Absolvenţilor Autovehicule Rutiere" - o competiţie desfăşurată pe autodromul din localitatea Ovidiu.

28 mai, ora 17,00 - Amfiteatrul Cupola A01 - Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor Tehnonav Junior, Secţiunea Studenţi Autovehicule Rutiere, organizată de FIMIM.

Biroul de promovare și relații publice


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1229

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1278

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1301

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1239

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1404

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1540

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1997

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1605

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1550

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1470

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1644

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1884

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3848

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3161

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6238