Comunicat UNPR - Duminica, 01 Aprilie 2012

După luni întregi în care Victor Ponta i-a atacat într-un mod extrem de dur şi total incorect pe reprezentanţii UNPR, declaraţiile de astăzi nu pot fi luate în serios. Preşedintele PSD încearcă probabil să ofere UNPR un cadou otrăvit. Uniunea este însă un proiect politic matur şi nu va cădea în capcanele pe care unii vor să le întindă. Vorbele de acum nu compensează minciunile pe care Victor Ponta le-a spus în nenumărate rânduri despre UNPR şi despre membrii săi. Înţelegem jocul pe care încearcă să-l facă preşedintele PSD şi, tocmai de aceea, nu vom accepta să-i fim părtaşi.

UNPR a dat şi dă în continuare dovadă de consecvenţă. Atât în relaţia cu partenerii de la guvernare cât şi în relaţia cu partidele din Opoziţie, Uniunea s-a manifestat cu maximă responsabilitate. Nimic nu se va schimba din acest punct de vedere, iar UNPR va fi acelaşi partid al interesului naţional şi al dialogului social, aşa cum s-a impus pe scena politică românească. Atâta vreme cât am stat la greu la guvernare pentru România şi am asigurat stabilitate politică, nimic din tot ceea ce am făcut ca partid nu poate fi considerat compromiţător.

UNPR va merge pe propriile picioare în aceste alegeri şi îşi va îndeplini obiectivul electoral. Proiectul nostru nu a fost creat nici pentru a se topi într-o altă construcţie politică, nici pentru altceva. Avem drumul nostru de la care nu ne vom abate. Mai mult, avem obligaţia de a merge mai departe, de a continua participarea la guvernare şi după 2012 şi suntem convinşi că acest obiectiv este pe deplin realizabil.

UNPR apreciază faptul că PSD a decis să sprijine adoptarea proiectului privind taxarea marilor averi, un proiect de stânga care va aduce la bugetul de stat aproximativ 9 milioane de euro.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Publicare de comunicate în presa națională, locală sau regională, plus promovare, cu eAdvertising

12 Dec 2022 1222

Purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei în România răspunde la întrebările reporterilor cu privire la vizita lui Pelosi în Taiwan

13 Aug 2022 1267

ISU Prahova Buletin informativ - Măsuri de prevenire pentru perioadele caniculare

22 Jun 2021 1297

ISU Ialomița Comunicat de presă - 15.06.2021

15 Jun 2021 1236

IPJ Iași Buletin de presă - 3.06.2021

03 Jun 2021 1397

ISU Ialomița Comunicat de presă - 28.05.2021

28 May 2021 1536

IPJ GalațiBuletin informativ - 24.05.2021

24 May 2021 1994

IPJ Bistrița Năsăud Buletin de presă - 21.05.2021

21 May 2021 1602

ISU Bihor Buletin de presă - Incendiu la un garaj din Oradea

21 May 2021 1542

IPJ Iași Buletin de presă - Acţiuni desfăşurate de poliţişti pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV 2

20 May 2021 1465

Ministerul Sanatatii Informare cu privire la incendiul care s-a produs în această dimineață la Spitalul de Psihiatrie din Cavnic

15 Mar 2021 1639

Ministerul Sanatatii Comunicat de presa 19 februarie 2021

19 Feb 2021 1880

„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Cu amărăciune, despre „plămânii bolnavi ai viitoarei metropole a românismului dobrogean”.

01 Sep 2020 3836

Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor

19 Oct 2019 3156

Interviu live Punem proiectele pe masă. Priorităţile Consiliului Judeţean Constanţa în 2019!

14 Jan 2019 6234