Mai prinde Mariana Mircea localele în fotoliul de primar?!Se reia judecarea procesului privind referendumul de la Cernavodă (document)

referendum_Cernavoda_Mariana_Mircea_Cernavoda1.jpgInstanţa ar putea obliga primarul oraşului Cernavodă şi CJC să-şi desemneze un reprezentant în comisia de organizare a referendumului

Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate în cazul procesului privind organizarea referendumului pentru demiterea primarului oraşului Cernavodă.

Reprezentanţii Curţii Constituţionale a României ne-au declarat că magistraţii CCR au decis în urma şedinţei de marţi, 1 februarie, să respingă excepţia de neconstituţionalitate invocată de către Consiliul Judeţean Constanţa. Urmează ca hotărârea să fie redactată, după care cauza va fi trimisă spre judecare la instanţa de fond. Prin Dosarul 1708D/2010, Consiliul Judeţean Constanţa a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, sesizând Curtea Constituţională în cazul procesului înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa pe 17.03.2010, prin care prefectul judeţului Constanţa a dat în judecată CJC şi pe primarul oraşului Cernavodă pentru refuzul de a-şi desemna un membru în comisia de organizare a referendumului.

Reamintim faptul că preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, şi-a motivat refuzul de a desemna o persoană în această comisie întrucât, considera el, demersul privind organizarea referendumului este „nelegal", în condiţiile în care Prefectura transmitea, în 2009, Primăriei Cernavodă că „nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege". Mai exact, că nu erau strânse suficiente semnături ca acţiunea să fie demarată. Cu toate acestea, a existat şi un proces având ca obiect validitatea semnăturilor, instanţa certificând autenticitatea lor.

Procurorii au decis că cetăţenii au semnat în cunoştinţă de cauză

În luna martie 2009, Mariana Mircea, primarul oraşului Cernavoda, a formulat o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare publică ş.a. împotriva iniţiatorilor strângerii de semnături de la cetăţeni. La 26.10.2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a decis să nu înceapă urmărirea penală în dosarul 1141/2009, considerând că din expertizele efectuate „nu rezultă existenţa unor probe certe şi concludente care să contureze aspectele sesizate de reclamantă". „Având în vedere rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, prin care se certifică faptul că cetăţenii au semnat în cunoştinţă de cauză tabelele prin care se cere organizarea referendumului de demitere a primarului Mariana Mircea, prefectul Claudiu-Iorga Palaz va reanaliza condiţiile de îndeplinire a referendumului invocate de aceştia", preciza în decembrie 2009 Prefectura Constanţa, prin intermediul unui comunicat de presă.

Ieri, Instituţia Prefectului a anunţat repunerea pe rol a procesului.

„Prin Decizia 130/2011, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate formulată de Consiliul Judeţean Constanţa, considerând-o netemeinică. Prin urmare, dosarul de fond va fi repus pe rol, urmând ca Tribunalul Constanţa să reia procesul pe care l-am iniţiat şi să se pronunţe în consecinţă. Tactica adoptată de Nicuşor Constantinescu nu a făcut decât să amâne soluţionarea unei probleme pe care cetăţenii oraşului Cernavodă au ridicat-o conform drepturilor pe care le conferă Constituţia României", a precizat Claudiu-Iorga Palaz.

5.510 au ales-o, 4.200 au semnat pentru referendum de demitere

Pe 21 mai 2009, iniţiatorii referendumului din Cernavodă au depus la Prefectură peste 4.200 de semnături pentru convocarea procedurii de demitere a primăriţei. Interesant este faptul că numărul de semnături împotriva Marianei Mircea este foarte aproape de numărul voturilor în baza cărora a fost aleasă primar: 5.510.

Acum, că magistraţii Curţii Constituţionale au respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de CJC, se va relua judecarea Dosarului nr. 2951/118/2010, înregistrat pe 17 martie 2009 la Tribunalul Constanţa, prin care prefectul judeţului a dat în judecată instituţia judeţeană şi pe primarul oraşului Cernavodă pentru refuzul de a-şi desemna un reprezentant în comisia de organizare a referendumului. Aşadar, dacă instanţa va obliga CJC şi pe primarul oraşului Cernavodă să-şi desemneze un reprezentant, este posibil ca pe Mariana Mircea să nu o mai prindă alegerile locale din 2012 în funcţia de primar. Am încercat să o contactăm telefonic şi pe Mariana Mircea pentru a-i solicita un punct de vedere, însă nu a fost de găsit.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și o firmă din județul Prahova au parafat un contract de aproape 30.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

17 Apr 2024 458

Firme Constanța. Decizii importante în Next Book SRL

05 Feb 2024 512

Expoziție de pictură la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța cu ocazia Zilei Culturii Naționale

14 Jan 2024 630

MINAC De ZIUA DOBROGEI, a fost lansat volumul de studii istorice „Constanța – Istorie, vecinătate, multiculturalitate ”

16 Nov 2023 979

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 noiembrie 2023

08 Nov 2023 1130

CN CF CFR SA - Sucursala regională CF Constanța achiziționează lemn de foc (DOCUMENT)

14 Oct 2023 736

Fost primar al orașului Cernavodă, în instanță cu Prefectura Constanța pentru recuperarea indemnizației de consilier local

10 Oct 2023 1079

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 15 septembrie 2023

18 Sep 2023 1113

Eveniment dedicat marelui poet Mihai Eminescu, la Cumpăna (VIDEO)

15 Jan 2023 1395

2022 Retrospectiva dosarelor care au marcat justiția din Constanța!

30 Dec 2022 1515

Cum motivează judecătorii achitarea definitivă a Marianei Mircea, fost primar din Cernavodă!

24 Dec 2022 1665

Oficial! Mariana Mircea, fost primar din Cernavodă, achitată definitiv!

22 Dec 2022 1867

Fost primar din județ, trimis în judecată de DNA, achitat! Pronunțarea în apel, amânată

25 Nov 2022 1377

Fost primar din județul Constanța, achitat într-un dosar DNA! Curtea a amânat decizia finală pentru 24 noiembrie

03 Nov 2022 1621

Sucursala Regională CF Constanța achiziționează lemne de foc (DOCUMENT)

19 Oct 2022 1193