A XVI-a Reuniune anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est. Care a fost tematica dezbaterilor


Poliţia Română, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ambasada Germaniei și fundația Hanss Seidel au organizat cea de-a XVI-a Reuniune anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Europa de Sud-Est.

Evenimentul, desfășurat în perioada 28 – 31 octombrie a.c., la Brașov, a reunit experţi din domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate, atât la nivel strategic, cât şi operațional, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, D.I.I.C.O.T., principalelor structuri de resort din străinătate, cât şi organizaţiilor/organismelor internaţionale: EUROPOL, INTERPOL, SELEC.

Deschiderea reuniunii a fost făcută în prezența doamnei Abigail Rupp, adjunctul şefului misiunii diplomatice al Ambasadei S.U.A. la București, a doamnei Georgiana Hosu, procuror – șef al D.I.I.C.O.T., a domnului Kai Hennig, adjunctul şefului misiunii diplomatice al Ambasadei Germaniei la București și a domnului chestor de poliție Liviu Vasilescu, inspector general al Poliției Române.

În discursul său de deschidere, doamna Abigail Rupp, adjunctul şefului misiunii diplomatice a Ambasadei S.U.A. la București, a declarat: „De peste douăzeci de ani, Ambasada SUA la București colaborează strâns cu Poliția Română pentru a ne consolida misiunea noastră comună de luptă împotriva criminalității transfrontaliere și a altor amenințări regionale. […] Aș dori să folosesc acest prilej pentru a mulțumi polițiștilor și procurorilor români prezenți astăzi aici pentru colaborarea permanentă și pentru sprijinul acordat agențiilor americane de aplicare a legii“.

De asemenea, șeful Poliției Române, domnul chestor de poliție Liviu Vasilescu a subliniat că ,,organizarea acestei reuniuni este un bun prilej de a contribui la întărirea cooperării pe domenii atât de sensibile, de a evalua tendinţele şi modurile de manifestare ale fenomenului, precum şi de a îmbunătăţii relaţiile între principalii actori implicaţi în combaterea criminalităţii organizate în regiune”.

Domnul Kai Hennig, adjunctul şefului misiunii diplomatice a Ambasadei Germaniei la București a declarat: „Este, deci, esențial pentru o cooperare polițienească de succes să lucrăm împreună alături de parteneri internaționali prin intermediul echipelor investigative comune sau al task force-urilor."

Totodată, Georgiana Hosu, procuror șef D.I.I.C.O.T. a subliniat că „în România, reușita acțiunilor D.I.I.C.O.T. depinde esențial de contribuția Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, fiind practic structuri în oglindă în cadrul Ministerului Public și Ministerului Afacerilor Interne. Lupta împotriva crimei organizate trebuie să depășească barierele economice, financiare, legislative, lingvistice și sociale și, în aceeași măsură, trebuie să respecte principiile democratice fundamentale.”

Pe parcursul celor patru zile, experții în combaterea criminalității organizate au avut o serie de dezbateri, întâlniri bilaterale și evaluări pe teme de actualitate, precum dimensiunea internațională a criminalității organizate, provocările cu care se confruntă agențiile de aplicare a legii, tendințe și tipologii în domeniul migrației ilegale, combaterea terorismului, situația actuală a criminalității informatice și amenințările criminalității organizate.

Reamintim că Reuniunea anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Sud-Estul Europei reprezintă un reper important al agendei activităţilor de cooperare poliţienească internaţională derulate de Inspectoratul General al Poliţiei Române. În actualul context de securitate, demersurile întreprinse de România, inclusiv la nivelul întăririi parteneriatelor cu principalele organizații polițienești internaționale, consolidează tot mai mult rolul de pilon de stabilitate și securitate al României în regiune.



Sursa foto: Poliția Română 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 172

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 441

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 280

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 524

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1410

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 683

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 518

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 789

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 284

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 369

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 511

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 704

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 586

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 761

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 627