Absolvenții care nu și-au găsit loc de muncă, au dreptul, timp de șase luni, la indemnizaţie de şomaj

Persoanele care, în decurs de 60 de zile de la finalizarea studiilor, nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistraţi la structurile ANOFM din raza de domiciliu/reşedinţă, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj.

Dosarul de solicitare se poate depune doar dacă tânărul absolvent al promoţiei din acest an nu urmează o altă formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 lei). Se consideră că nu au reuşit să se încadreze în muncă dacă fac dovada că, în perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă.

Indemnizaţia de şomaj se acordă timp de șase luni, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării - informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională.

Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la ANOFM ca persoană în căutarea unui loc de muncă sunt actul de identitate, actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii şi declaraţia pe proprie răspundere privind starea de sănătate. Acest ultim document este un tipizat disponibil pe site-ul www.anofm.ro, la secţiunea Persoane fizice/Indemnizaţii de şomaj şi venituri de completare.

Depunerea actelor se poate face on-line, pe adresa de e-mail a agenţiei locale AJOFM Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Botoșani și devenit constănțean prin „adopție” Actorul Virgil Andriescu, la ceas aniversar!

25 Apr 2024 411

AJOFM invită absolvenţii din Constanța la bursa locurilor de muncă

11 Apr 2024 679

Ministerul Muncii. Executivul a simplificat procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenții de învățămțânt superior

21 Mar 2024 519

Topul județelor, în funcție de numărul absolvenților de studii superioare din totalul populației rezidente! Pe ce loc se află Constanța

07 Feb 2024 826

George Motoi, membru din „generația de aur” a teatrului românesc, originar din Dobrogea

21 Jan 2024 4046

Peste 2.800 de elevi au absolvit școlile de poliție, jandarmerie, poliție de frontieră și pompieri

25 Nov 2023 721

ANOFM Bursa locurilor de muncă își așteaptă absolvenții pe 27 octombrie

24 Oct 2023 859

ANOFM Anunț pentru absolvenţii din promoția 2023. Despre ce e vorba

31 Aug 2023 909

Știri Constanța Peste 1100 de absolvenți ai claselor a XII-a/a XIII-a înscriși la probele scrise ale examenului național de Bacalaureat - sesiunea august 2023

09 Aug 2023 1143

Poliția de Frontieră Română Border Police Kids Academy are primii absolvenţi (GALERIE FOTO)

04 Aug 2023 1029

Viitori salvatori ai României și-au depus jurământul militar! Ce a avut Cătălin Predoiu să le transmită

04 Aug 2023 867

ANOFM Anunț important pentru absolvenții de liceu! Cum își pot găsi mai ușor un loc de muncă?

27 Jul 2023 797

Născut la Medgidia Sergiu Mihai Miculescu, profesorul pasionat de limba franceză, pregătit de a 72-a aniversare

26 Jul 2023 1507

Bacalaureat 2023, proba la alegere a profilului şi specializării Un candidat eliminat pentru fraudă, la Constanța! Date oficiale de la ISJ

28 Jun 2023 1202

Bacalaureat 2023. Câți elevi din Constanța au participat la prima probă scrisă a examenului

26 Jun 2023 1332