Accesul la fondurile europene a fost simplificat. Ce modificări au fost adoptate de Guvern

Guvernul a modificat, în ședința de astăzi, Ordonanţa de Urgenţă nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.
 
Scopul acestei modificări este accelerarea absorbției de fonduri europene prin facilitarea implementării proiectelor pe toate Programele Operaționale (Infrastructura Mare, Capital Uman, Competitivitate, Regional, Capacitate Administrativă).
 
Noile prevederi ale Ordonanței vizează, printre altele, următoarele:
 
* Lărgirea categoriilor de cheltuieli pentru care se poate aplica cererea de plată, astfel încât beneficiarii/liderii de parteneriat/partenerii să poată opta pentru plata salariilor, subvențiilor, burselor, premiilor și onorariilor și la cererea de plată nu doar la cererea de prefinanțare sau rambursare. Concret, prin această reglementare se flexibilizează implementarea și se reduce presiunea pe bugetul propriu al beneficiarului de fonduri europene.
 
* Flexibilizarea implementării proiectelor pentru operatorii regionali de apă și apă uzată. Astfel, sumele acordate operatorilor ca prefinanțare se deduc prin aplicarea unui procent la valoarea cererilor de rambursare transmise de aceştia până la cererea de rambursare finală. În acest fel, se vine în sprijinul operatorilor regionali pentru a implementa investițiile din proiecte fară a fi necesar ca aceștia să facă demersuri suplimentare pentru derularea proiectelor.
  
O altă modificare prevede ca pentru proiectele cu parteneri transnaționali, persoane juridice nerezidente care nu au sediu permanent pe teritoriul României, să se poată deschide cont în trezorerie prin împuternicit, pentru a putea utiliza cererea de plată (în plus față de cel al prefinanțării și/sau al rambursării).
 
Modificarea OUG 40/2015 este parte a demersului inițiat de Guvernul României de simplificare a accesului la fondurile europene, având ca obiectiv o mai bună susținere a beneficiarilor de fonduri europene.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Iulia Iurea, viceprimar Valu lui Traian „28 de hectare de teren sunt destinate strict amenajării de parcuri în localitate" (VIDEO)

18 Apr 2024 1663

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 396

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 561

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 554

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 536

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 558

O navă de tip catamaran va transporta pasagerii între municipiul Tulcea și Tudor Vladimirescu (VIDEO)

28 Mar 2024 830

Decizia nu este definitivă CJ Constanța câștigă un proces cu Ministerul Dezvoltării Regionale

22 Mar 2024 462

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2093

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 540

Anunț important al Primăriei Constanța! Vizate, lucrările de reabilitare din zona centrală a municipiului

29 Feb 2024 603

Comunicat de presă „PNRR - Fonduri pentru România modernă și reformată!”

28 Feb 2024 694

Licitații Constanța Primăria Mircea Vodă cumpără mobilier școlar cu peste 93.000 de euro. Finanțare din fonduri europene, prin PNRR (DOCUMENT)

28 Feb 2024 589

Acte de vandalism la Constanța! Ce sancțiuni riscă cei care distrug florile, pavelele sau stâlpișorii

22 Feb 2024 681

Licitații Constanța Primăria Ovidiu pune la bătaie peste 800.000 de euro pentru Școala Gimnazială Nr. 3, din satul Culmea (DOCUMENT)

20 Feb 2024 1034