Afaceri Constanța Schimbări importante în cadrul societății Matei Exim SRL Topraisar. Cine a fost cooptat în societate

Mai multe schimbări au fost votate de asociații societății Matei Exim SRL Constanța. Potrivit anunțului publicat în Monitorul Oficial, Martinica Matei și Gabriel, în calitate de asociați, fiecare cu câte 50% au decis ca durata societăţii să fie nedeterminată.

De asemenea au fost acualizate datele asociatului/ administratorului Matei Martinica

Asociații au mai decis cesionarea (la valoarea nominală) a unui număr de 2 părţi sociale, cu valoare nominală de 10 lei/parte socială, în valoare totală de 20 lei, deţinute de asociatul MATEI MARTINICA, şi cesionarea (la valoarea nominală) a unui număr de 2 părţi sociale, cu valoare nominală de 10 lei/parte socială, în valoare totală de 20 lei, deţinute de asociatul MATEI GABRIEL către MOGA ANDREEA- GABRIELA, care devine astfel nou asociat.

În urma cesiunii, capitalul social total al societăţii este de 200 lei, din care: 200 lei, aport în numerar, fiind împărţit într-un număr de 20 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi deţinut de către asociaţi astfel:
a. MATEI MARTINICA deţine un număr de 8 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială, în valoare totală de 80 lei, reprezentând 40% din capitalul social subscris şi vărsat, participare la profit 40% şi participare la pierderi 40%;
b. MATEI GABRIEL deţine un număr de 8 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială, în valoare totală de 80 lei, reprezentând 40% din capitalul social subscris şi vărsat, participare la profit 40% şi participare la pierderi 40%;
c. MOGA ANDREEA-GABRIELA deţine un număr de 4 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială, în valoare totală de 40 lei, reprezentând 20% din capitalul social subscris şi vărsat, participare la profit 20% şi participare la pierderi 20%.

Mandatul administratorilor MATEI MARTINICA şi MATEI GABRIEL va fi pe o perioadă de 50 de ani, cu puteri depline de reprezentare şi administrare și a fost numită și Andreea Gabriela Moga în funcția de administrator pe o perioadă de 50 de ani, cu puteri depline de reprezentare şi administrare, începând cu data prezentei hotărâri.

De asemenea s-a decis desfiinţarea punctului de lucru situat în loc. Năvodari, oraşul Năvodari, Prelungirea D13 nr. 6D judeţul Constanţa
 
Despre SC Matei Exim SRL

 
Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 25 septembrie 2023, societatea a fost înființată în anul 1995. Pentru anul 2022 societatea a raportat cifră de afaceri de 2.959.319 lei, pierdere de 111.353 lei și 11 angajați.

Asociați și administrator sunt Gabriel Matei (40%), Martinica Matei (40%) și Andreea Gabriela Moga (20%).
 
Gabriel Matei mai figurează ca asociat 20% și administrator la MXA Solidagro SRL Topraisar și administrator la Topraisar Cooperativa Agricolă, iar Gabriela Andreea Moga figurează asociat 80% și administrator la MXA Solidagro SRL Topraisar și reprezentant asociat persoană juridică la la Topraisar Cooperativa Agricolă.

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
  
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și: 

Un cetățean turc a deschis o firmă la Constanța. Cu ce se ocupă
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 522

Cumpărări directe Constanța O firmă din județul Satu Mare va dota cu mobilier școala și grădinița din comuna Topraisar (DOCUMENT)

04 Apr 2024 447

Licitații Constanța Primăria Topraisar, contract cu firma care s-a ocupat de fântânile arteziene din Constanța (DOCUMENT)

01 Nov 2023 1020

Constanța Undă verde de la Mediu pentru viitoare hală de pește amenajată de Matei Datcu de la Pescăria lui Matei

27 Oct 2023 4619

Modificări importante în cadrul societății Myset Beauty SRL Constanța

04 Sep 2023 917

Constanța Achiziții noi la Primăria Topraisar prin cumpărare directă

17 Aug 2023 1063

Licitații Constanța Primăria Topraisar a atribuit un contract pentru modernizarea infrastructurii rutiere (DOCUMENT)

13 Jul 2023 1422

Firme Constanța Firmă nouă în comuna Lumina. Cu ce se va ocupa?

28 Jun 2023 1307

Primăria Topraisar, județul Constanța, a bătut palma cu o firmă pentru cosit iarba și tuns gazonul terenurilor de sport

31 May 2023 1747

DGASPC Constanța a atribuit un contract ce vizează reparații la Casa Albatros, din Topraisar. Cine este firma câștigătoare (DOCUMENT)

01 Feb 2023 2003

Modificări în Feelters Systems SRL! Schimbare de administrator

29 Jul 2021 1931

Detalii despre firma care operează microbuzul implicat în accidentul de la Topraisar. Au murit doi oameni

21 Jan 2020 8140

Primăria Topraisar a încheiat un contract cu o firmă din Otopeni. În ce constă (document)

16 Nov 2018 3381

Societatea Silcom Global a fost înfiinţată la Moviliţa. Ce domeniu de activitate are şi cine este fondator

10 Nov 2017 1841

Revista presei locale

04 Jan 2017 2173