Amenzi pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, aplicate la Constanța (GALERIE FOTO)

Amenzi la Constanța, foto: Primăria Constanța
 

Polițiștii locali au desfășurat săptămâna aceasta controale în trafic pentru identificarea vehiculelor concepute și destinate transportului de mărfuri care nu dețineau autorizație de folosire a tramei stradale și aviz de traseu, conform H.C.L nr. 463/2021 privind stabilirea impozitelor și taxelor la nivelul municipiului Constanța în anul 2022.

În urma acțiunii desfășurate, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au fost verificate un număr de 307 de autoutilitare și s-au aplicat 133 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.358 lei., transmite Primăria Municipiului Constanța. 

Persoanele fizice și juridice pot achita taxa de folosire tramă stradală prin următoarele modalități:

-la ghișeele agențiilor fiscale SPIT, numerar sau prin intermediul cardului bancar;
-prin serviciul Westaco Express la staţiile OMV Petrom și magazinele Inmedio din municipiul Constanța, în numerar;
-prin ordin de plată, în contul RO39TREZ23121160250XXXXX, deschis la Trezoreria Municipiului Constanţa, beneficiar Primăria Municipiului Constanţa, cod fiscal 4785631, caz în care eliberarea autorizației se efectuează doar la ghișeele agențiilor fiscale;
- online, pe site-ul instituției www.spit-ct.ro cu sau fără autentificare în aplicația e-Tax., mai informează sursa citată. 


Mai multe imagini puteți vedea în secțiunea „Galerie foto“ a materialului.   

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 88

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 185

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 478

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 715

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 341

Ce au decis judecătorii în procesul în care Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a contestat amenda primită de la Garda de Mediu?

19 Apr 2024 512

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 498

Amendă de zeci de mii de lei pentru un operator economic din localitatea Lazu, județul Constanța. Ce nereguli a constatat Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 444

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 410

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe malul Lacului Istria? S-a lăsat cu dosare penale

13 Apr 2024 763

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 668

Respectați limitele de viteză! Acțiune a Poliției Rutiere în județul Constanța!

13 Apr 2024 552

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 549

Dosarul se află la Tribunalul Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă redusă la jumătate, primită de la Garda de Mediu

12 Apr 2024 610

Amenzi în Portul Constanța! Patru operatori de cereale, sancționați de Garda de mediu

12 Apr 2024 530