Apel al Poliţiei Locale Constanţa. Nu încingeţi grătarele în stradă, pentru că amenzile sunt usturătoare!

Constănţenii profită de ultimele zile de vară din acest an, chiar dacă, din punct de vedere calendaristic, luna septembrie înseamnă începutul toamnei. Temperaturile ridicate îi îndeamnă pe oameni să prindă ultimele raze de soare, pe când alţii preferă să se delecteze la un picnic sau un grătar. În loc să aleagă locurile special amenajate pentru această activitate recreativă, mulţi întind mese festive şi încing grătare ba pe trotuare, ba direct pe carosabil. Poliţia Locală Constanţa a intervenit în ultimele zile în mai multe situaţii de acest gen, aplicând amenzi. Poliţiştii au şi un mesaj pentru cei care doresc să rişte: aceştia sunt pasibili de amendă dacă aleg să încalce legea.
 
Fie că vorbim de nunţi, botezuri sau petreceri stradale cu grătare, unii cetăţeni aleg să nu meargă în locurile special amenajate, mutând petrecerea în stradă, unde, pe lângă grătare şi mese, mai aduc şi lăutari sau sisteme de sonorizare puternice, tulburând astfel liniştea publică.
 
„Cu această ocazie, atragem atenţia tuturor celor care doresc să participe sau să organizeze un picnic sau un grătar pe domeniul public că trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte. Conform Legii 54/2012, acestea nu se pot derula decât în zone special amenajate dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea de activităţi de picnic şi în care aprinderea focului este permisă. Este strict interzisă aprinderea focului pe străzi, în parcări, în curţile interioare ale blocurilor, pe spaţiile verzi, în cimitir şi în oricare alte locaţii care nu sunt special amenajate în acest sens. În zonele indicate pentru desfăşurarea activităţii de picnic, aflate în intravilanul localităţii, sunt permise activităţi de picnic, fără însă a aprinde focul. Cei care desfăşoară activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pot fi sancţionaţi cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei. Pentru evitarea unor astfel de cazuri, înainte de a vă face planuri, amintiţi-vă de Legea Picnicului“, au transmis reprezentanţii Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa.
 
Reamintim că miercuri, 5 septembrie, în jurul orei 20.30, un constănţean a fost amendat contravenţional cu suma de 1.400 de lei pentru că a făcut grătar şi a depozitat pe domeniul public materiale şi obiecte (mese, scaune). La eveniment participau mai multe persoane care tulburau liniştea locatarilor din zonă şi îngreunau traficul rutier şi pietonal de pe strada Chiliei din municipiul Constanţa.
 
La data de 31.08.2018, ora 16.45, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa au sancţionat contravenţional o femeie în vârstă de 53 de ani din municipiul Constanţa care era responsabilă de organizarea unei petreceri cu lăutari, ce foloseau instrumente de sonorizare cu un volum fonic ridicat. La eveniment participau mai multe persoane care tulburau liniştea locatarilor din zonă şi îngreunau traficul rutier de pe strada Dacia din centrul oraşului Constanta, precizează DGPL Constanţa. Persoanei în cauza i s-a aplicat o amendă contravenţională de 500 de lei, iar domeniul public a fost eliberat şi zona igienizată de către participanţii la eveniment.
 
Citeşte şi

Ce amendă a primit un constănţean care facea grătarul în faţa casei
 
Constanţa. Petrecăreţi care tulburau liniștea locatarilor din zona și îngreunau traficul, amendaţi de poliţiştii locali

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 390

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 429

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 803

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 463

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 569

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 521

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 651

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 714

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 666

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 743

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 481

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 602

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 906

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1136