Argus SA a vândut majoritatea părților sociale din Aliment Murfatlar. Iată cine sunt cumpărătorii

Președintele Consiliului de Administrație al Argus SA, George Gabriel Vișan, a întocmit un raport cu privire la vânzarea unui pachet de părți sociale deținut de către societate la Aliment Murfatlar SRL.
 
Astfel, Argus SA aduce la cunoștința investitorilor vânzarea unui pachet de 4.330 de părți sociale reprezentând 86,10% din capitalul social al Aliment Murfatlar, valoarea totală a tranzacției fiind de 23.676.440 lei. Argus SA devine asociat minoritar cu o participație de 13,90% din capitalul social al Aliment Murfatlar SRL.

„Cumpărătorii au fost mai multe societăți”

 
Contactat de cotidianul ZIUA de Constanța, George Gabriel Vișan a precizat că într-adevăr vânzarea unei părți semnificative din pachetul de acțiuni a fost vândut, cumpărătorii fiind formați din mai multe companii. „Cumpărătorii au fost mai multe societăți, iar noi am rămas acționari minoritari”, a menționat președintele Consiliului de Administrație.
 

Cine sunt cumpărătorii

O parte dintre cumpărători au făcut rapoartele de achiziție a societății pe Bursa de Valori București.

Conform Bursei de Valori București, societatea FLAROS S.A. aduce la cunostinta investitorilor achiziția unui pachet de 1.350 parti sociale reprezentând 26,84% din capitalul social al Aliment Murfatlar S.R.L., valoarea totala a tranzactiei fiind de 7.381.800 lei.

Societatea ALIMENTARA S.A. aduce la cunostinta investitorilor achizitia unui pachet de 600 parti sociale reprezentând 11.93% din capitalul social al Aliment Murfatlar S.R.L., valoarea totala a tranzactiei fiind de 3.280.800 lei.

Univers SA aduce la cunoștința investitorilor achiziția unui pachet de 1.200 de părți sociale, reprezentând 23,86% din capitalul social al Aliment Murfatlar SRL, valoarea tranzacției fiind de 6.561.600 lei

 

Despre Argus SA

 
Potrivit Termene.ro, Argus SA se ocupă de fabricarea uleiurilor și grăsimilor, este controlată de o Listă de acționari și administrată de George-Gabriel Vișan (fost deputat PSD de Constanța), de Codrin Matei și de Bogdan Stan.
                                                                                                 
Codrin Matei este asociat și administrator, potrivit Termene.ro, în Crosspoint Finance SRL, Blackwater Capital SRL și în Crosspoint Real Estate SA, este asociat în Cuantic Estate Partners SRL și administrează Mercur SA, Flaros SA și Societatea De Investitii Financiare Oltenia SA.

 

 

În trecut, Codrin Matei a figurat în Capital Acquisitions SRL și în Coolbuy SRL, radiate în prezent.
 
Stan Bogdan este asociat și administrator în Twoforsun Energy SRL și în Energy Sunland SRL, din Brăila, și mai administrează Mercur SA, din Dolj, și Comcereal SA, din Tulcea.
 
Vișan George Gabriel este asociat în Visage Intelligent Solutions SRL, din Constanta, și mai administrează Comcereal SA, din Tulcea, dar și Aliment Murfatlar SRL, din Constanța.
 
Profitul net declarat de Argus SA pentru anul 2022 a fost de 31.837.975 de lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Firme Constanța Cele mai recente decizii luate de conducerea Argus SA

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Argus S.A. informează investitorii raportul anual pentru exercițiul financiar 2023 poate fi vizualizat de persoanele interesate

22 Apr 2024 300

Decizia asociaților, publicată în Monitorul Oficial Aliment Murfatlar SRL scoate la licitație un teren, situat în zona Inel I din Costanţa

27 Mar 2024 582

Firme Constanța Acționarii Argus SA, convocați în adunare generală! Ce se află pe ordinea de zi

20 Mar 2024 541

Convocator Adunarea generală a acționarilor ARGUS S.A.

15 Mar 2024 497

Firme Constanța Mandatul de administrator al lui Cătălin Nicușor Dima în Argus Trans SRL a fost prelungit. La cât se ridică remunerația

31 Dec 2023 1004

Adunarea Generală a Acționarilor Comcereal SA Tulcea, convocată, în ședință Extraordinară, la Constanța. Care e ordinea de zi

04 Dec 2023 830

Firme Constanța Ce decizii s-au luat în ultima ședință a acționarilor Comcereal SA?

02 Dec 2023 1017

Argus S.A. informează investitorii că Raportul trimestrial aferent Trimestrului III 2023 poate fi vizualizat de persoanele interesate

14 Nov 2023 640

Convocator Adunarea Generală a Acționarilor Argus SA

03 Oct 2023 639

Afaceri Constanța O nouă decizie, aprobată de conducerea Argus SA

30 Sep 2023 2259

Alegerea membrilor Consiliului de Administrație, pe ordinea de zi a AGA Concereal SA Tulcea

28 Aug 2023 877

Argus S.A. informează investitorii că Raportul semestrial aferent Semestrului I 2023 a fost publicat

16 Aug 2023 682

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

26 Jul 2023 839

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

25 Jul 2023 754

Firme Constanța Societatea Comcereal SA, decizii noi adoptate în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor

24 Jul 2023 1079