Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că va contesta amenda de 3.000 de lei primită de la Primărie

 
Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au anunțat că vor contesta amenda de 3.000 de lei pe care Arhiepiscopia a primit-o de la Primărie.

Este vorba despre amenda de la finalul anului trecut , pentru neprezentarea documentelor în baza cărora desfășoară lucrări la acoperișul distrus de incendiu. 

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu a precizat că s-au depus încă din 24 decembrie, actele pentru autorizarea unui acopeiș provizoriu atât la Primărie, cât și la Ministerul Culturii, la Direcția Județeană de Cultură. 

Încă din 24 decembrie, am depus pentru autorizarea unui acopeiș provizoriu atât la Primărie, cât și la Ministerul Culturii, la Direcția Județeană de Cultură, documentația necesară pentru a fi avizată. Direcția Județeană de Cultură deja ne-a dat un aviz favorabil .

Prin urmare, ne aflăm sub obligația legii de a proteja clădirea in situații de intemperii, pe de altă parte, Primăria trebuia, dacă voia, să ne autorizeze în trei zile., a mai precizat Tănăsescu.


Oficial de la Arhiepiscopia Tomisului 

Referitor la amenda de 3.000 de lei pe care Arhiepiscopia a primit-o de la Primărie, vă facem cunoscut că o vom contesta.

Arhiepiscopia Tomisului va contesta amenda dată de Primăria Constanța, pentru că o considerăm ilegală din următorul motiv: Legea 50 obligă pe proprietarul unei clădiri de patrimoniu să ia măsuri de urgență pentru securizarea clădirii în situația unor amenințări. Suntem în condiții de iarnă, prin urmare, clădirea neavând acoperiș este în pericol să se degradeze foarte mult.

Noi ,încă din 24 decembrie, am depus pentru autorizarea unui acopeiș provizoriu atât la Primărie, cât și la Ministerul Culturii, la Direcția Judeețană de Cultură documentația necesară pentru a fi avizată. Direcția Județeană de Cultură deja ne-a dat un aviz favorabil .


În situații de urgență se poate emite autorizație de construcție în 3 zile. Primăria Constanța, deși a primit documentația pe 24 au înregistrat-o de abia pe 27 decembrie, iar la data la care vorbim încă nu ne-au dat autorizație pentru acoperișul temporar. Prin urmare, ne aflămsub obligația legii de a proteja clădirea in situații  de intemperii, pe de altă parte, Primăria trebuia, dacă voia, să ne autorizeze în trei zile. , au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei. 


În seara de 15 octombrie 2022, în jurul orei 22.00 pompierii ISU Dobrogea erau solicitați să intervină la clădirea Arhiepiscopiei Tomisului din Constnața acolo unde izbucnise un puternic incendiu. Desfășurarea de forțe din partea pompierilor a fost una impresionată, venind în sprijin atât societăți private, cât și primăria. Peste 70 de pompieri au intervenit la incendiul din Piața Ovidiu.

Potrivit ISU Dobrogea, apelul prin care a fost anunțat incendiul la sediul Arhiepiscopiei Tomisului a fost primit la ora 21.52. Pompierii au fost informați că la mansarda Arhiepiscopiei din Constanța se manifestă un incendiu.„La fața locului s-a intrervenit cu 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de la un operator privat, trei autocisterne de la primărie, o descarcerare, cinci autoscări, patru echipaje SMURD.

Din fericie nu au fost victime, nu au fost găsite persoane în interior și nici nu au fost alte persoane care să necesite asistență medicală sau transport la spital”, a transmis Răzvan Parconie, purtătorul de cuvânt ISU. 


Din păcate, stâlpișorii montați de autoritățile locale pentru a interzice accesul auto în zona peninsulară a Constanței a pus piedici salvatorilor care încercau să ajungă la incendiu cu autospecialele.
 
Pentru a putea ajunge la timp cu autospecialele de stingere, pompierii au pierdut câteva minute pentru a scoate stâlpișorii fixați în asfalt, montați pentru a nu permite accesul în zona Penisnulară.



Amimtim că, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat definitiv la data de 19 ianuarie 2023, în dosarul 8139/118/2021, cauză în care Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, a chemat în instanță Universitatea Ovidius din Constanţa! Dosarul are ca obiect „anulare act administrativ refuz sol. cerere, obligaţia de a face/ hot nr 623/29.07.2021“.

Astfel, Curtea de Apel Constanța a anulat „Hotărârea Senatului nr.623/29.07.2021 numai în ceea ce îl priveşte pe reclamant (nr. Teodosie Petrescu)“.

ÎPS Teodosie  a menționat că este bucuros că va putea preda ca titular la Facultatea de Teologie. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 364

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 297

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 241

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 489

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 730

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 344

Ce au decis judecătorii în procesul în care Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a contestat amenda primită de la Garda de Mediu?

19 Apr 2024 515

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 501

Amendă de zeci de mii de lei pentru un operator economic din localitatea Lazu, județul Constanța. Ce nereguli a constatat Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 445

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 411

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe malul Lacului Istria? S-a lăsat cu dosare penale

13 Apr 2024 764

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 671

Respectați limitele de viteză! Acțiune a Poliției Rutiere în județul Constanța!

13 Apr 2024 552

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 551

Dosarul se află la Tribunalul Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă redusă la jumătate, primită de la Garda de Mediu

12 Apr 2024 613