Avocatul Adrian Cuculis cere schimbarea încadrării juridice în accident de la 2 Mai, din ucidere din culpă în omor calificat! (DOCUMENT)




Casa de Avocatură Cuculis și Asociații solicită ca dosarul penal deschis după accidentul de la 2 Mai, județul Constanța, să fie preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Mai mult decât atât, Casa de Avocatură Cuculis și Asociații cere magistraților și schimbarea încadrării juridice în prezenta cauză, din ucidere din culpă în omor calificat.

Casa de Avocatură Cuculis și Asociații apără intersele familiei Robertei, tânăra de 20 de ani care a murit în accidentul de la 2 Mai, județul Constanța.

Cererea Casei de Avocatură Cuculis și Asociații poate fi citită integral accesând secțiunea Documente.


Amintim că în urma tragediei au murit doi tineri iar alți trei au fost răniți.

Dosarul penal privind accidentul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.
 

Conform magistraților, în sarcina inculpatului, se reţine că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus, pe drumurile publice, un autovehiculul, pe drumul public, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.L (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului, fiind ulterior depistat pe raza localităţii Vama Veche.
 


Primele teste efectuate în cauză au relevat faptul că inculpatul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.
 
În cauză, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P.M.V., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.08.2023.

 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.


 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Împuterniciri după tragedia de la 2 Mai
Poliția Rutieră Constanţa și Poliția municipiului Mangalia au noi șefi! (DOCUMENTE)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Mangalia Victimele accidentului din 2 Mai fac declarații cutremurătoare

09 May 2024 47

Știri Constanța Bărbat, reținut după ce ar fi produs un accident rutier băut și drogat (VIDEO) – o femeie a fost rănită

03 May 2024 1069

„Cu 2MAI puțini“ Acțiune în amintirea celor doi tineri care și-au pierdut viața în accidentul rutier de la 2 Mai (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1500

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 539

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 547

„Ai plecat mult prea devreme dintre noi“ Cine este tânărul mort în accidentul de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, județul Constanța? (VIDEO)

30 Apr 2024 9799

Accidentul mortal de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, suprins de camerele de supraveghere (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 12695

Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

30 Apr 2024 5265

Tânărul șofer implicat în accidentul dintre 2 Mai și Mangalia a murit (VIDEO)

30 Apr 2024 3577

2 Mai Cruce de pe marginea drumului, spulberată de autoturism (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 1537

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9733

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 800

Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“

25 Apr 2024 2856

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 965

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 643