Bazarul de pe strada Eliberării din Constanța va fi demolat! Ce se va face în locul său?

În cadrul Consiliului de Administrație al Administrației Fondului Imobiliar, din data de 30 ianuarie 2024, s-a luat decizia „adoptării măsurii minimale recomandate de Expertiza Tehnică”, adică demolarea bazarului de pe strada Eliberării, cunoscut drept Piața La Gorbaciov.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, în locul bazarului „de la ruși”, cum este cunoscut printre constănțeni, nu se va construi nimic, deoarece terenul se află în zona ZRV1, care stipulează că acolo este spațiu verde, astfel, cel mai probabil, o să fie amenajat un parc.

Între timp, urmează să fie demarată procedura pentru obținerea autorizațiilor necesare.

EXPERTIZĂ TEHNICĂ BAZAR ELIBERĂRII – ianuarie 2024

„Pe baza rezultatelor evaluării calitative și prin calcul, structura de rezistență se încadrează în clasa de risc seismic I.
Starea actuală a clădirii este gravă, în sensul că prezintă un stadiu avansat de degradare!!!!
Deoarece starea clădirii este foarte precară, nu se justifică necesitatea consolidării acesteia, costurile fiind foarte mari. Prin urmare, se impune desfacerea acestei structuri.
Structura a fost realizată în anul 1998, având ca bază documentele tehnice normative în vigoare la acea dată.
De la finalizarea execuției și până în prezent, nu s-au efectuat lucrări de consolidare ale clădirii sau ale elementelor acesteia, ci doar exploatarea acesteia. !!!Calitatea îmbinărilor sudate trebuia verificată o dată la 5 ani”, au menționat reprezentații Primăriei Constanța.

Tot reprezentanții Primăriei Constanța au explicat că pe 28.07.2016, în urma unui control ISU Dobrogea privind apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă au fost găsite nereguli organizatorice, constructive, tehnice: s-au făcut modificări fără autorizație de construire, nu se asigură condițiile de evacuare, materiale ușor inflamabile, instalațiile de alimentare cu energie electrică, defecte, exploatea cu neconformități.

Citește și
Piețele din Constanța, locul unde timpul a stat pe loc ani de zile (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Cât a plătit AFI SRL pentru firma care a realizat expertiza tehnică ce vizează demolarea Bazarului Gorbaciov?

01 Apr 2024 611

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2785

Primăria Constanța a eliberat un prim document pentru desființarea Bazarului Eliberării „La Gorbaciov”

20 Feb 2024 1470

Protest anunțat Demolarea Bazarului Eliberării „La Gorbaciov” din municipiul Constanța scoate oamenii în stradă

19 Feb 2024 13363

Oficial de la Administrația Fondului Imobiliar Constanța Ce se întâmplă cu chiriașii de la Bazarul Eliberării „La Gorbaciov”?

09 Feb 2024 1569

RAEDPP Constanța, licitație pentru închirierea a șase spații comerciale. Unde sunt situate

10 Jun 2018 3258