Braconieri, reţinuţi după ce au fugit de jandarmi şi s-au răsturnat cu maşina. Șoferul era băut


Trei braconieri au fost reţinuţi de poliţiştii din Argeş, sâmbătă, după ce s-au răsturnat cu maşina în timp ce încercau să scape de jandarmii care îi urmăreau, scrie agerpres.ro. 

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, braconierii au fost depistaţi în timpul unei acţiuni organizate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona localităţii Ştefan cel Mare, în sudul judeţului. La acţiunea de combatere a faptelor de braconaj comise cu câini din rasa ogar au participat poliţişti de la Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi jandarmi.

"Astfel, în jurul orei 22,00 a fost observat în fondul cinegetic un autoturism în care se aflau mai multe persoane care, prin folosirea unui proiector şi cu ajutorul câinilor, căuta vânat. La apropierea organelor de ordine, conducătorul autoturismului a fugit, fiind urmărit de jandarmii argeşeni până pe strada Calea Ştefan cel Mare, unde conducătorul auto, un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile", se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, trei dintre cele patru persoane aflate în autoturism au fost prinse.

"În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului autoturismului, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemie", precizează IPJ Argeş.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, iar un câine a fost ridicat şi lăsat în custodie unui adăpost pentru câini. Cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Poliţiştii reamintesc faptul că practicarea vânătorii cu laţuri, ogari sau metişi de ogari constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă.


Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grup de braconieri depistați în fondul de vânătoare al unei comune din județul Argeș

06 Oct 2023 904

Peste 5 tone de carne de vânat și 197 de trofee, confiscate de la braconieri. Sute de persoane cercetate (FOTO)

14 Apr 2023 1451

Braconieri prinși în flagrant pe Canalul Dunăre Marea Neagră și pe Dunăre

09 Apr 2023 1229

Acțiune în zona canalului Dunăre – Marea Neagră. Braconieri cu „paraşuta” amendaţi de jandarmi (FOTO)

28 Feb 2023 1927

Răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei! Sentință definitivă la Constanța

30 Mar 2022 1434

Braconieri, prinși în flagrant de polițiștii de la Cernavodă

17 May 2019 1528

Braconier, lăsat să moară de prieteni după ce au încercat să fugă de un paznic

07 Jun 2018 2209

Braconierii nu au liber nici în Postul Paştelui! Aproximativ o jumătate de tonă de peşte confiscată de Garda de Coastă

10 Mar 2017 2411

EVZ.ro Masacrul braconierilor turci în Marea Neagră

24 Jun 2016 8386

Prinși la braconat, doi bărbați au fost împușcați

28 Jan 2016 1973

Un mistreț a fost împușcat de braconieri la Neptun

28 Nov 2015 4791

Revista presei locale

18 Jul 2015 2629

Braconieri, identificaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

23 May 2015 1766

Braconieri identificaţi pe Grindul Flămânda

22 May 2015 2497

Pescuit prin... electrocutare Braconieri prinşi pe Dunăre, la Cernavodă (galerie foto)

12 May 2015 4725