Ce trebuie să faci dacă îți cade un copac pe mașină

  • Când un copac cade peste un autoturism dauna poate fi chiar totală, iar dacă nu există asigurare CASCO, proprietarul are un drum anevoios în față
  • Desigur, în cele din urmă trebuie chemată în instanță primăria sau cine administrează drumul pe care se afla copacul
  • În instanță, trebuie demonstrate niște aspecte, pe care le vom exemplifica în două cazuri concrete mai jos
 
Furtunile de vară pot produce pagube urâte, mai ales de la intensificările puternice ale vântului care pot smulge copacii din pământ și aceștia riscă să cadă pe autoturismele parcate în oraș.
 
De altfel, avem un precedent în data de 3 august 2019. Zeci, dacă nu chiar sute de copaci au fost puşi la pământ, iar mulţi locuitori s-au trezit cu maşinile avariate, după ce arborii s-au izbit de autoturismele lor. Pentru a putea primi despăgubiri, trebuie intentat un proces, iar în urma expertizelor se poate da răspuns favorabil sau nu.
 
Ce trebuie să facă o persoană dacă se trezeşte cu un copac pe maşină

Şoferii trebuie să plătească anual o poliţă de răspundere civilă auto, dar asigurarea aceasta nu prevede despăgubiri pentru cazurile în care maşina a fost avariată în urma unor fenomene naturale, în cazul de faţă, furtună. Dacă maşina a fost avariată de un copac căzut, oamenii pot da în judecată primăria sau administratorul străzii, asta pentru a recupera daunele.



Dacă există încheiată o poliţă de asigurare CASCO, lucrurile sunt mult mai simple. În acest caz, tot ce trebuie să facă o persoană este să anunţe compania de asigurări care a emis poliţa de cele întâmplate, iar agenţii vor veni, vor evalua duna şi vor repara maşina în cel mai scurt timp.
 
Caz concret
 
Un astfel de caz, amintim, a fost înregistrat în urma furtunii din august 2019. Un dosar a fost înregistrat de către Judecătoria Constanţa în data de 17 decembrie 2019. Dosarul avea ca obiect o acţiune în răspundere delictuală. Constănţeanca a fost una dintre persoanele peste a cărei maşină a căzut un copac într-o parcare din zona Tomis Nord, dauna vehiculului fiind totală.



Potrivit devizului, contravaloarea reparaţiilor autoturismului se ridică la suma de 59.830,82 de lei, pentru care reclamanta cere daune materiale. De asemenea, reclamanta invocă faptul că a făcut solicitări de despăgubire, însă pârâtul Primarul Municipiului Constanţa, prin adresă, a respins cererea.

 
Mai mult, reclamanta a precizat că a fost depusă o adresă la Primăria Constanţa, la care municipalitatea a răspuns în data de 11 aprilie 2019 prin care a refuzat toaletarea pomilor de pe strada Adamclisi, unde s-a petrecut evenimentul menţionat, inclusiv cei din zona în care se afla copacul căzut pe maşina victimei. Pe lângă daunele materiale, constănţeanca a mai cerut 10.000 de lei daune morale, dar şi despăgubiri în valoare de 500 lei pe lună, începând cu data de 4 august 2019, pentru incapacitatea de a folosi autoturismul în interes propriu, fiindu-i afectată activitatea de zi cu zi.
 
Cum se soluționează un astfel de caz
 

Tot punctual discutăm, Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT) Municipiul Constanţa a fost obligată, în primă instanţă, de magistraţii Judecătoriei Constanţa să deconteze reparaţiile efectuate la un automobil peste care s-a prăbuşit un copac.
 
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, la începutul lunii octombrie 2017, o societate de asigurări auto (reclamantă) a solicitat obligarea Unităţii Administrativ-Teritoriale (UAT) Municipiul Constanţa - prin Primar (pârâtă) la plata sumei de peste 11.000 de lei, cu titlu de despăgubiri, a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
 
În motivare, reclamanta a arătat că, la începutul anului 2017, pe raza municipiului Constanţa a avut loc un eveniment constând în avarierea unui auto marca Mercedes, model Smart, prin căderea unui copac plantat pe domeniul public.
 
De menţionat că, la data producerii evenimentului, pentru autoturismul respectiv exista poliţa de asigurare facultativă pentru riscul de avarii tip CASCO. Asigurătorul a acordat asigurarea cuvenită în cuantum total de 11.300 de lei, sumă ce reprezintă contravaloarea întregului prejudiciu înregistrat la auto reparat.

 
Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Constanţa a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că Asociaţia de Proprietari nu a depus nicio cerere de tăiere/toaletare arbori şi că arborii din faţa blocului menţionat, fiind de talie mică şi cu o stare fitosanitară bună, nu prezintă pericol de prăbuşire.
 
„În acest sens, activitatea de tăiere şi toaletare arbori are drept scop tăierea arborilor uscaţi, care prezintă pericol de cădere, precum şi toaletarea arborilor ale căror ramuri au crescut excesiv. Nu există dovezi cu privire la împrejurările producerii accidentului, neputându-se, astfel, stabili culpa pârâtei pentru producerea avariilor la autoturismul asigurat de reclamantă. Incidentul s-a produs din cauze naturale, ca urmare a unor fenomene meteorologice extreme (viscol) ce nu puteau fi anticipate şi care au constituit cauza căderii copacului şi implicit a producerii prejudiciului reclamantei. În acest sens, pârâta a făcut trimitere la dispoziţiile art. 1351 Cod Civil, invocând forţa majoră, ca o cauză exoneratoare de răspundere. În probaţiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri“, conform motivării.
 
În final, instanţa a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a dispus obligarea UAT Municipiul Constanţa a sumei de 11.300 de lei cu titlu de debit principal, reprezentând despăgubiri, a sumei de 498,05 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată la debitul principal de la data de (…)2017 până la data de (…)2017 şi a dobânzii legale penalizatoare calculate la debitul principal, în continuare, până la plata lui efectivă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de județe au raportat pagube din cauza secetei. Printre ele, Constanța și Tulcea. Principalele culturi de toamnă afectate

26 Sep 2022 1074

Neptun Olimp SA și-a chemat în instanță fosta conducere! Printre cei dați în judecată, deputatul Marius Horia Țuțuianu și Cătălin Mihail Caracostea

01 Aug 2022 2974

Sume impresionante Decizia care l-ar putea face pe Mazăre să plătească pentru Retrocedările din Constanța! Avem motivarea

19 Jul 2022 4493

Care este prejudiciul și cine plătește paguba Mașină distrusă de creanga unui copac. Primaria Constanța, dată în judecată

25 May 2020 3550

Cercetată pentru distrugere O femeie a vandalizat nouă mașini. Care a fost motivul și ce pagube a provocat

07 Dec 2019 1965

Jaf ca în filme la Casa de Pensii din Timişoara. Paguba este uriaşă

16 Sep 2019 1934

Un gard s-a prăbușit la Constanța în timpul codului portocaliu de furtună. O mașină a fost avariată. Au început lucrările de reparare a gardului (video)

19 Jan 2018 2597

Incendiu la Dobromir, în gospodăria unui consilier local

09 Oct 2016 2337

UPDATE Un nou caz înşelătorie la Constanţa prin metoda „accidentul”. Paguba, 3.000 lei

28 Mar 2016 1652

Procurorii DNA pun sechestru pe averea lui Dan Grigore Adamescu

25 Mar 2016 2285

Două maşini s-au… şifonat pe bulevardul Al. Lăpuşneanu

29 Sep 2015 2154

Instituţia publică a rămas cu paguba Magistraţii constănţeni au respins o contestaţie formulată de CJC

21 Sep 2015 2174

A pierdut la aparate şi a devenit violent Un bărbat a încercat să-şi ia viaţa după ce a furat banii dintr-un bar din Cumpăna

26 Feb 2015 1383

Caz dramatic în ConstanţaS-a spânzurat după ce a pierdut banii la păcănele

25 Feb 2015 2541

Revista presei locale

17 Oct 2014 2519