CJC pune la bătaie miliardele pentru cadouri Pe cine îmbogăţeşte Pomul de Crăciun al lui Nicuşor(?!)

cap_2.jpgAnul trecut, SC Daroff SRL a obţinut numai de la CJC contracte în valoare de peste 12 miliarde de lei vechi, cu tot cu TVA. Anul acesta, CJC pune la bătaie o sumă asemănătoare pentru cadourile de Crăciun ale copiilor din judeţ

Consiliul Judeţean Constanţa se pregăteşte să cheltuiască nu mai puţin de 11 miliarde de lei vechi pe cadourile pe care şeful instituţiei, Nicuşor Constantinescu, le va oferi copiilor din mediul rural cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Pom_raciun.jpgSuma ce va fi cheltuită în cadrul acţiunii „Pomul de Crăciun 2010" a fost alocată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 306, aprobată în şedinţa din 21 octombrie 2010. Beneficiarii programului sunt aproximativ 34.000 de copii din învăţământul preşcolar şi şcolar (clasele I-VIII) din mediul rural şi din localităţile din mediul urban care înregistrează un grad ridicat de sărăcie (Hârşova, Negru Vodă, Băneasa).

CJC a demarat deja procedurile de achiziţie de fructe, dulciuri, jucării şi articole de îmbrăcăminte. Potrivit invitaţiei de participare publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice privind furnizarea de cadouri constând în jucării şi articole de îmbrăcăminte, suma pusă la bătaie de CJC pentru cumpărarea acestor obiecte este de 340.000 de lei fără TVA. Procedura de achiziţie va avea ca fază finală licitaţia electronică, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut. Deschiderea ofertelor este programată să aibă loc pe 25 noiembrie, începând cu ora 12.00, la sediul CJC.

Deschiderea ofertelor pentru furnizarea de fructe (portocale) pentru acţiunea „Pomul de Crăciun 2010" este programată în aceeaşi zi, de la ora 14.00. Suma pusă la bătaie de instituţia judeţeană pentru această achiziţie este de 241.400 de lei fără TVA.

În aceeaşi zi, de la ora 13.00, este programată şi deschiderea ofertelor pentru furnizarea de dulciuri pentru pachetele de sărbători. Pentru cumpărarea dulciurilor, suma estimată de CJC este de 204.000 lei fără TVA. Ca şi în cazul primei proceduri amintite, şi în cazul ultimelor două criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut, iar faza finală, licitaţia electronică.

Ambalaje de peste un miliard

În referatul Direcţiei de Control a CJC, întocmit de directorul Sebastian Rancichi şi avizat de Bogdan Dima - directorul Direcţiei Generale Economico-Financiare, se precizează că alţi 118.000 de lei, inclusiv TVA, se vor cheltui pe pungi personalizate cu titulatura „Consiliul Judeţean Constanţa", pe folie de împachetat şi felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă. De asemenea, 6.500 de lei, cu tot cu TVA, vor fi cheltuiţi pe achitarea prestaţiei actorilor ce vor însoţi echipele ce vor distribui cadourile, dar şi pe închirierea costumelor acestora.

Anul trecut, toţi banii alocaţi de CJC pentru „Pomul de Crăciun 2009" au ajuns în conturile unei singure firme. Instituţia judeţeană a cumpărat dulciurile, fructele, cât şi jucăriile pentru cadourile oferite copiilor de la SC Daroff SRL. Societatea a câştigat anul trecut de pe urma celor trei contracte obţinute de la CJC aproximativ 12 miliarde de lei vechi, cu tot cu TVA.

Cum l-a îmbogăţit criza pe „Moş" Penciu...

De precizat că Daroff a obţinut, în ultimii ani, contracte grase, atât de la CJC, cât şi de la Primăria condusă de Mazăre. Societatea s-a ocupat de pomul de Crăciun al copiilor din municipiul Constanţa şi din judeţ şi în 2008. Daroff SRL îl are ca asociat majoritar pe Robert Penciu, alături de Ana Penciu, probabil soţia sa. Tot el este şi administratorul firmei. Robert Penciu este managerul Clubului Marina Surf Năvodari, fost campion naţional de yachting. La Marina Surf Club Năvodari s-a organizat, în 2007, „Cupa Primăverii Volvo", eveniment la care a fost parteneră şi Asociaţia Judeţeană de Yachting, al cărei preşedinte onorific este primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre. Mazăre şi Penciu au, aşadar, pasiuni comune. Menţionăm că pe timp de criză, SC Daroff SRL a dus-o foarte bine. Indicatorii financiari ai societăţii arată că, în 2008, firma a avut o cifră de afaceri de 4.189.715 lei şi un profit de 382.441 lei. Profitul şi cifra de afaceri a societăţii au explodat însă în 2009, când firma lui Penciu a înregistrat o cifră de afaceri de 7.501.650 de lei şi un profit net al exerciţiului de 1.396.068 lei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 106

Mohammad Murad, candidatul AUR pentru președinția CJC, scrisoare deschisă către toți tinerii constănțeni

02 May 2024 346

Atribuiri directe CJC O firmă din Iași va elabora documentațiile pentru „Centrul Turistic de Artă,recreere și Tradiții Canlia - CT

01 May 2024 391

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 684

Licitații publice O companie din Suceava va asigura asistența tehnică în cadrul proiectului „Departament Mama și Copilul din cadrul SCJU Sf. Apostol Andrei Constanța“ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 504

LIVE TEXT+VIDEO Mohammad Murad își depune candidatura la CJ Constanța din partea AUR-„ Avem nevoie de o schimbare, iar eu sunt un om de valoare”

29 Apr 2024 757

LIVE TEXT+VIDEO Lista candidaților ADU de la CJC. Claudiu Palaz își depune candidatura la președinția CJ Constanța -„Alianță Dreapta Unită este alternativa corectă!”

29 Apr 2024 546

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 943

Luni, 29 aprilie, dr.Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al CJC la Biroul Electoral Județean

28 Apr 2024 412

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 591

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 660

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 523

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 574

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 676

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 806